Expoziție de pictură „Arta la genul feminin” organizată la Carei de Bikfalvi Zsolt

• publicat la: 26 februarie 2025
Expoziție de pictură „Arta la genul feminin” organizată la Carei de Bikfalvi Zsolt

Sensibilitate! Emoție pe pânză adusă de artiste în luna femeii.

Sunteți așteptați marți, 4 martie 2025, de la ora 17:00, la Castelul Károlyi, la expoziția de pictură „Arta la genul feminin”.

Vor fi expuse creații realizate de: Doina Indrea, Andrea Barbus, Veronica Buzgău, Melinda Ruff, Adriana Silaghi, Luminița Maria Pascan, Valeria Bara, Ingrid Emőke Herskovics, Coșarcă Lucia, Todea Carmen.

Expoziția va fi deschisă în perioada 04 – 31 martie, conform programului de vizitare a castelului.

Momente artistice vor fi prezentate de soliste ale formației Castelanii, pregătite de prof. Szűcs József și recitatori de la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, respectiv trupa de teatru M.E.E.M., de la Centrul Cultural, coordonați de Adrian Ștefănuți.

Cuvinte de deschidere: prof. Bota Mihaela Maria și Adrian Ștefănuți.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, fundație care funcționează cu un singur angajat după concedierea celorlalți înainte de Crăciun. Exprimarea corectă ar fi fost Bikfalvi Zsolt organizează expoziția de pictură „Arta la genul feminin”.

Participarea la vernisaj și vizitarea expoziției sunt gratuite! Ca de obicei, artista de excepție din Carei, Monica Mocianu, nu este cuprinsă în program.

Buletin de Carei,

portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor

Lasati un comentariu