Așa s-au marcat 106 ani de administrație românească în Oradea
• publicat la: 21 aprilie 2025
La data de 20 aprilie 2025 se împlinesc 106 ani de când Armata Română a intrat în orașul Oradea și l-a eliberat complet de sub ocupația maghiară bolșevică condusă de Bela Kun. Ca și acum, data de 20 aprilie a reprezentat Ziua Sfântă a Paștelui când Iisus a înviat din morți deschizând împărăția Cerurilor și porțile iadului.
Conotația istorică a acestui eveniment ne obligă să facem o trecere în revistă la momentul care a declanșat intrarea trupelor române în Ardeal. Odată ce s-a încheiat Primul Război Mondial, România a devenit un stat unitar, național, democratic, cunoscut sub numele de „România Mare”. În martie 1919, la Budapesta s-a instalat un regim bolșevic sub conducerea lui Bela Kun. Tendințele revizioniste și expansioniste ale maghiarilor au dus la un conflict militar cu Armata Română. La 15-16 aprilie armata maghiară atacă pozițiile românești, iar răspunsul nu întârzie să apară, Armata Română reușind să elibereze rând pe rând orașele Satu Mare, Carei, Beiuș, Salonta, Oradea și peste aproximativ o lună și Aradul.
În fruntea Armatei Române se afla generalul Traian Moșoiu, care a fost întâmpinat la intrarea în oraș de primarul maghiar Rimler Karoly. Intrarea nu a fost însă întâmplătoare, deoarece comandamentul Armatei Române a primit informații conform cărora administrația maghiară teroriza și oprima cetățenii doar pentru faptul că erau români. Episcopul ortodox Roman Ciorogariu s-a plâns în lucrarea sa „Zile trăite” de modul barbar în care a fost tratat chiar el însuși, fiind ridicat de acasă abuziv, fără vreun temei legal. La această afirmație se poate adăuga martiriul românilor Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș, uciși cu tiranie de jandarmii și soldații maghiari.
Acesta este doar începutul unui aprig conflict care se va încheia în 4 august 1919 când Armata Română va ocupa Budapesta și va scăpa aproape în totalitate Ungaria de sub ocupația bolșevică.
În acest articol voi face o analiză a evenimentelor care s-au petrecut în Oradea, la 21 aprilie 2025, unde administrația locală a organizat o serie de manifestări pentru a marca dezrobirea fraților români din ghearele administrației ungurești.
Evenimentele propriu-zise au început la ora 12:15 cu oficierea Slujbei de Te Deum închinate eroilor și martirilor români căzuți pe câmpurile de bătălie și în închisori. Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat președintele interimar al României ( neales de poporul român), Ilie Bolojan, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, candidatul comun al coaliției pro-europene ( domnul care este plin de molii și nu a făcut nimic 10 ani de zile) , Crin Antonescu, primarul Oradiei, Florin Birta, episcopul ortodox (care se află într-un plin scandal cu unul din preoții pe care i-a suspendat din slujire), Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic , Virgil Bercea și alte oficialități.
După terminarea slujbei de Te Deum, oficialitățile intrate în sfânta biserică (multe nedemne să facă acest lucru ) s-au îndreptat spre statuia lui Traian Moșoiu, aflată în fața Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Un lucru puțin mai deosebit care s-a consemnat a fost prezența Brigăzii 30 Gardă „ Mihai Viteazul” din capitală, cel mai probabil slujindu-l pe președintele interimar (neales de poporul român) , Ilie Bolojan.
Au luat cuvântul primarul orașului, Florin Birta, președintele interimar, Ilie Bolojan și decanul Facultății de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Gabriel Moisa. Fiecare dintre aceștia au subliniat importanța evenimenteor din 1918-1919, însă NICIUNUL nu a precizat că orașul a fost eliberat de sub ocupația MAGHIARĂ BOLȘEVICĂ . Unii dintre aceștia au spus doar „ocupația bolșevică” sau „ocupația bolșevică a lui Bela Kun” uitând să menționeze ( sau poate cu intenție?) cuvântul „maghiară”.
Momentul festiv de la statuie s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la statuia lui Traian Moșoiu de către Președintele Interimar al României, Parlamentul European, Guvernul României, Parlamentul Românei, Consiliul Județean Bihor, Primăria Orașului Oradea și a partidelor politice sau a asociațiilor.
De remarcat că Antonescu Crin a depus flori din partea primăriei Oradea alături de primarul Florin Birta. Ne întrebăm oare ce funcție o fi având el la Primăria Oradea sau când s-a angajat acolo? Primarul Birta e dator cu un răspuns.


Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a defilat pe muzica proprie, fiind însoțită de celelalte dispozitive de militari participante la eveniment :armata, jandarmii , pompierii și luptătorii de la S.A.S. Militarii s-au întors în Piața Unirii, la statuia Regelui Ferdinand pentru a oferi un spectacol demonstrativ intitulat „drill team” și a susține un concert de muzică militară. Poate Curtea de Conturi să afle costurile acestei parade megalomane și legalitatea lor?
Personalitățile prezente la statuie s-au retras rapid către primărie, nu cumva să fie huiduiți sau trași de mânecă. Din punct de vedere militar, mi se pare o mare LIPSĂ DE RESPECT ca președintele interimar ( neales de poporul român) să nu stea până la final, el însuși fiind conducătorul suprem al Armatei.
La aceste manifestări au luat parte câteva mii de oameni care nu au schițat niciun semn de nemulțumire față de atitudinea ostilă a unora dintre conducători, ba din contră, au aplaudat discursurile fiecăruia dintre interlocutori.
La aeroport, oamenii au putut să viziteze două avioane militare din dotarea Armatei Române: C-130 Hercules și C-27J Spartan.
În acest mod s-au încheiat manifestările închinate celor 106 ani de când orașul Oradea a fost eliberat complet de sub ocupație maghiară, însă cu mici întreruperi, deoarece în perioada 1940-1944 Ardealul de Nord a fost supus unui nou regim de teroare și opresiune din partea Ungariei hortyste finalizat cu eliberarea pentru a doua oară a Transilvaniei de Nord de către Armata Română la 25 octombrie 1944.
În loc de concluzie: „N-am atacat niciodată pe nimeni. Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nicio brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă” spunea Ion Antonescu.
Student Cătălin Mladin
comentarii
de Viorica la 21 aprilie 2025 - 19:42
Cu toate defecțiunile, este meritoriu faptul că în Oradea s-au desfășurat mult mai bine comemorarea evenimentului din 1919, 1919, decât în Satu Mare unde nici primarul și nici președintele consiliulu județean nu au fost prezenți