Buletin de Carei la ceas aniversar. De 20 de ani în slujba comunității

• publicat la: 18 aprilie 2025
Buletin de Carei la ceas aniversar. De 20 de ani în slujba comunității

Buletin de Carei aniversează azi 20 de ani de la apariția primului număr. Timp de 20 ani am fost mereu prezenți în viața cetății, alături și pentru comunitate. La bine și la greu. Știm că adevărul deranjează dar ca orice publicație  independentă, din respect pentru cititori, oferim doar  informații reale. Cu toate consecințele ce decurg din prezentarea adevărului: amenințări cu moartea, procese, dosare fabricate și mai nou, cenzură și furt de pagină Facebook. La 20 ani de la prima apariție, Buletin de Carei este mai cenzurat  ca pe vremea comuniștilor și bolșevicilor, informațiile reale și bine documentate fiind un adevărat pericol pentru actuala clasă conducătoare, urmașă a comuniștilor bolșevici.

Nu lipsesc nici comentariile răutăcioase din partea celor care susțin evaziunea fiscală, abuzurile, jongleriile cu bani publici sau discriminarea.

Am sărbătorit  prin muncă. Mulțumim tuturor celor care ne citesc, chiar  și celor care nu înțeleg prea bine problemele abordate și se lansează în aprecieri nedocumentate.

Acum 20 de ani, într-o frumoasă zi de 18 aprilie a anului 2005, apărea de sub tipar primul număr al săptămânalului Buletin de Carei. La o tipografie din Satu Mare. Lansarea a avut loc în prezența Prefectului Județului Satu Mare, Radu Bud, a primarului Beko Tamas, a oamenilor de cultură,  directori de instituții de stat și private, a numeroși careieni.

În interviul acordat la acea vreme de prefectul Radu Bud, acesta afirma că orașul nostru este unul de viitor care are aproape de toate…,,iar acum, pot să spun că le are pe toate prin acest  săptămânal,,.

Apariția Buletin de Carei a fost o provocare din toate punctele de vedere. Echipa cu care s-a pornit la drum a fost constituită din Bogdan Georgescu, Puiu Bărnuțiu, Anton Horvath, Paul Sarvadi, Ioana Câcu.  Nefiind dependent de banul public sau al vreunui partid, beneficiind deci de independență financiară, a prezentat în cei 20 ani de existență situații din toate domeniile, cu bune și rele, reportaje și documentare, articole de atitudine centrate pe problemele cu care se confruntă  careienii dar mai ales din sfera administrației locale care gestionează banul public cu preponderență în folosul unui grup de interese.

Ne asumăm consecințele  pentru toate informațiile oferite chiar dacă  avem parte  și de amenințări extreme cum a fost cea cu moartea din cursul anului 2020, amenințare considerată de procurorii careieni ca fiind ,,naturală,,.

Nu a fost și nu este ușor dar am depășit toate obstacolele. La început am colaborat cu tipografiile din județ pentru ca mai apoi să fim nevoiți să  tipărim Buletin de Carei la Cluj-Napoca. Mulțumiri și considerație pentru echipa transportatorilor care a făcut posibilă la acea vreme apariția săptămânalului Buletin de Carei în urbea noastră. O persoană ridica ziarele  de la tipografia clujeană, le ducea la microbusul de noapte și apoi cineva le prelua la Carei pentru ca a doua zi să poată fi distribuite.

Am fost o prezență constantă la toate edițiile  ,,Zilele orașului Carei,,  chiar și atunci când ni s-a refuzat calitatea de sponsor oficial sau când s-a întârziat tipărirea numărului special dedicat sărbătorii orașului. Din respect pentru careieni noi am  continuat. Nu și conducerea orașului care a abandonat…Zilele Orașului.

Ancorat în realitatea prezentă, Buletin de Carei nu a omis nici prezentarea trecutului. Personalități locale ,,uitate,,  au fost și vor fi în continuare prezentate cititorilor.

Urările primarului Beko de la lansarea Buletin de Carei  au fost de bun augur și iată că am ajuns să trecem de  ,,vârsta buletinului,, și chiar de a majoratului. Pentru informările oferite am fost acționați în instanță de multe ori dar am câștigat de fiecare dată și am continuat să oferim cititorilor doar materiale documentate.

Am câștigat chiar și procesul intentat de către avocata Eva Mărginean, consilier local la acea dată, care  nu a reușit să aducă în instanță nicio probă în favoarea acuzațiilor la adresa noastră. La fel a pățit și prim procurorul numit la conducerea Parchetului Carei care nu a fost capabil să aducă probe concrete la acuzațiile de uzurpare de calități oficiale și bagă capul între umeri pentru a nu cerceta deturnarea clară de fonduri de la Piața agroalimentară din subordinea Primăriei Carei. Judecătoria Carei a clasat plângerea penală din lipsă de probe iar procurorul Meszaros care nu a dat concurs  pe post ci stă doar pe delegații a fost acum detașat acasă…la Satu Mare.

Avem la activ numeroase procese câștigate cu procurorii careieni precum și cu fundația Szekler Monitor din Harghita care a fost deranajată că am cerut la Carei anunț și în limba română pe poarta de intrare a cimitirului central ce duce la mormintele eroilor români.

Mulțumim celor care au apreciat  munca și materialele publicate.

Alese mulțumiri colaboratorilor, celor care  ne urmăriți, celor care ne apreciați dar nu numai. Fără critici nu există progres. Așa că vă mulțumim și pentru laude și pentru critici.

Viața merge înainte, cu bune și cu mai puțin bune. Continuăm.  Ne cerem scuze că nu împărțim mereu zâmbete,  că punem întrebări incomode și prezentăm situații  neverosimile pentru o societate democratică care se respectă dar am fost și vom fi mereu în slujba cetățeanului mai ales al celui  nedreptățit.

Vom rămâne în continuare  atenți și implicați în viața cetății. Nu iubim discriminarea, minciuna, falsul și abuzul.

Suntem mândri de orașul nostru care este unic în țară prin faptul că organizează de peste 50 de ani competiția sportivă ,,Cupa 25 Octombrie,, la atletism chiar dacă autoritățile locale și județene ascund acest fapt. Federația Națională de Atletism a acordat o distincție în cadrul oficial organizatorilor acestei competiții de la Carei dar la Gala sportului careian s-a păstrat o rușinoasă tăcere asupra acestei performanțe. La fel cum se păstrează o RUȘINOASĂ tăcere asupra evenimentelor istorice  locale românești. Un exemplu este cel din ziua de 19 aprilie 2024, ziua eliberării orașului acum 105 ani de sub ocupați trupelor ungurești ale  lui Bela Kun. Primarul evazionist deatunci, Kovacs, și-a dus fetița pe care o pregătea să îi ia locul, la un eveniment de la castel cu oficiali din Ungaria. Nu  a învățat-o nimic despre istoria locală poate și pentru faptul că familia lor  nu are nicio legătură cu orașul Carei și nici nu a manifestat vreun sentiment de patriotism local, altul decât cel maghiar. Acum a ajuns primar fetița lui Kovacs și păstrează moștenirea de familie care calcă în picioare tot ce  ține de istoria locală a românilor.

Conducerea orașului, din care nu face parte nici în acest mandat NICIUN român, nu are noțiuni de respect reciproc, de bună conviețuire și egalitate în drepturi și nici de respectare a istoriei locale din care fac parte  și românii.

La ceas aniversar, vă dorim tuturor multă sănătate, prosperitate și înțelepciunea de a accepta că într-o lume plină de provocări și incertitudini presa independentă este un rău necesar.

Daniela  Ciută,

unic acționar al Buletin de Carei

Lasati un comentariu