Premiul Special al Societății de Geografie din România pentru eleva Adriela Varga de la Liceul Teoretic Carei
• publicat la: 19 iulie 2025
În perioada 9 – 12 iulie 2025 s-a desfășurat la București cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului de Comunicări Stiințifice ale elevilor din clasele liceale la disciplina Geografie.
Competiția, organizată de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a reunit 102 elevi din întreaga țară, repartizați pe trei secțiuni: Geografie fizică (29 de elevi), Geografie umană (40 de elevi) și Geografia mediului (33 de elevi). Participanții au realizat lucrări de cercetare bazate pe teme geografice din orizontul local, pe care le-au prezentat în fața unei comisii de evaluare.
Gazda concursului a fost Colegiul Tehnologic “Vieslav Harnaj” din București care a oferit întreaga infrastructură tehnologică necesară derulării prezentării lucrărilor.
Concursul constă în elaborarea unei lucrări de cercetare pe o temă geografică din orizontul local și prezentarea publică a acesteia, în fața unei comisii de evaluare și a auditorului.
Liceul Teoretic Carei a fost reprezentat de către elevele Buzaș Denisa și Varga Adriela din clasa a X-a E, lucrările fiind coordonate de prof. Mențiu Gabriela.
Eleva VARGA ADRIELA din clasa a X-a E, profil Filologie, a obtinut Premiul Special al Societății de Geografie din România.
Rezultatele confirmă nivelul ridicat al pregătirii geografice a teoreticienilor, precum și interesul elevilor pentru teme actuale, cu impact asupra dezvoltării durabile și protejării patrimoniului local.