Regal de colinde la Marna Nouă. VIDEO

• publicat la: 21 decembrie 2025
Regal de colinde la Marna Nouă. VIDEO

Românii din Marna-Nouă  s-au adunat aseară în părculețul cu busturile  lui Avram Iancu și Pelaghia Roșu pentru a vesti cu mic cu mare Nașterea Mântuitorului. Datinile și colindele străbune au răsunat nu numai pe scenă frumos amenajată ci și în public. Le-au fost alături creștinii din satele Scărișoara Nouă, Ianculești și Baba Novac. Mărnenii s-au mobilizat și au amenajat spațiul din fața scenei cu corturi cu lavițe de șezut, mese pline de bucate de post și un foc în jurul căruia s-au adunat cei mai friguroși.

Au rostit cuvinte de bun venit Nicoleta Angela Roșu și primarul comunei Sanislău, Kremer Ștefan.

Așa cum se cuvine  la orice adunare creștinească de români, totul a început cu rugăciunea Tatăl Nostru  rostită de protopopul Florian Mocan iar apoi corala Preoțească a Protopopiatului Carei a dat glas unor colinde tradiționale.

..

Au colindat rând pe rând creștinii din Marna Nouă, copiii cu Steaua și Craii, creștinii din Ianculești, Scărișoara și Baba  Novac.












..

Seara de colinde s-a încheiat cu ,,O, ce Veste minunată,, cântată de toată adunarea prezentă în timp ce Moș Crăciun oferea daruri copiilor prezenți.


..

Daniela Ciută

GALERIE FOTO

 

 

 

Lasati un comentariu