Careienii vor fi cocoșați de impozitele mărite votate de consilieri în timp ce banii de la buget ajung la firme de casă
• publicat la: 3 ianuarie 2026
Consilierii locali, cei aleși de careieni să le reprezinte interesele, au votat fără nicio remușcare mărirea taxelor si impozitelor pentru anul 2026 ! Pentru că așa le-a spus guvernul Bolojan iar ei nu au avut nimic împotrivă. Doar primarul din Slatina a fost curajos și a luptat pentru interesul cetățenilor pe care a jurat să îi reprezinte. Primarul din Carei nu are nicio casă în proprietate iar de traiul careienilor nici că e interesată. Moștenire de familie.
Alianța UDMR-PNL-PSD din CL Carei reprezintă doar interesele guvernului Bolojan nu și al comunității locale.
În timp ce careienii vor fi cocoșați de impozitele mărite, cei din grupul de interese au primit aprobarea consilierilor aserviti pentru scutiri de impozite iar alții beneficiază de bani de la bugetul local pentru servicii sau produse în conditile în care sunt și angajati la primărie.
Șovinism, antiromânism marca Primăria Carei. Scutiri de impozite pentru grupul de apropiați de conducerea primăriei
Taman cu o zi înainte de votul consilierilor locali pentru mărirea impozitelor pentru careieni, primăria a plătit din banii careienilor suma de 84.150 lei pentru închiriere de pachet multimedia de la o firmă din Sibiu. Tot din banii careienilor s-a plătit în 16 decembrie 2025 suma de 12.040 euro pentru servicii postale iar în 15 decembrie s-au plătit 7.100 lei pentru un banner confecționat de o firmă a unui angajat al Primăriei pentru Târgul de Crăciun.
Tot din bugetul local s-au plătit 84 mii lei unui PFA din Carei pentru prestări servicii la adăpostul de câini, adăpost nefuncțional dar pentru care plătim și salariul unui angajat.
Mergeți și plătiți impozite pentru ca să aibă de unde cheltui grupul de interese pe care l-ați votat să administreze orașul Carei.
Potrivit unei statistici oficiale, Primăria Carei a încheiat anul 2025 cu 3.652 achizitii publice în valoare de 204.207.874,38 RON adică 40.841.574,88 EUR!

Banii de la buget nu au ajuns în 2025 pentru nicio reparație de trotuare desfundate de care abundă Careiul dar decontăm combustibilul pentru deplasările personale ale primarului cu mașina primăriei Carei chiar dacă sunt în interes personal.
Când va plăti datoriile la bugetul local fostul primar evazionist?

Buletin de Carei ,
portal românesc de știri, cu administratori amenințați cu moartea pe rețelele sociale
-
Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
-
Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI