Ziua Poliției Române va fi marcată la Satu-Mare. Program

• publicat la: 23 martie 2026
Ziua Poliției Române va fi marcată la Satu-Mare. Program

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 25 martie. Aceasta este o zi de sărbătoare națională în România, în semn de recunoaștere a serviciilor și sacrificiilor aduse de forțele de poliție în asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor.

Ziua Poliției Române are o dublă însemnătate, fiind sărbătorită în fiecare an concomitent cu unul dintre cele mai importante praznice ale creștinătății ortodoxe ”Buna Vestire”, marcând prin semnificațiile sale, alături de bucuria creștinească, sentimentul de încredere în valorile umane.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare va marca Ziua Poliției Române printr-o serie de evenimente ce vor avea loc pe Platoul din Piața 25 Octombrie între orele 10:30 – 13:00

Cetăţenii sunt invitaţi să participe și să poarte dialog cu agenții de la standurile prezente.

Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii sătmăreni dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru.

Veți putea vedea tehnica din dotare, momente de acțiune .

– Tehnica de intervenție – de la autospecialele de ultimă generație, până la motocicletele Poliției Rutiere.

 -Laboratorul Mobil de Criminalistică – descoperiți tehnologiile folosite pentru cercetarea la fața locului.

 -Câinii de serviciu – veți avea ocazia să îi cunoașteți pe cei mai loiali parteneri ai polițiștilor, antrenați pentru misiuni speciale.

– Laboratorul de Educație Rutieră – Învățăm regulile de circulație într-un mod distractiv, cu ajutorul covorașului interactiv!

– Zona Creativă – Un spațiu special dedicat celor mici, unde aceștia pot desena și pot admira expoziția de planșe tematice.

– Echipamentele Serviciului de Acțiuni Speciale – prezentarea logisticii de intervenție rapidă.

La Carei s-a organizat Ziua Poliției Române  în anul 2019, la castel.

Ziua Poliției Române sărbătorită de IJP Satu Mare la Carei

Lasati un comentariu