ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE marcată festiv la Satu Mare

• publicat la: 25 martie 2024
ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE marcată festiv la Satu Mare

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 25 martie. Aceasta este o zi de sărbătoare națională în România, în semn de recunoaștere a serviciilor și sacrificiilor aduse de forțele de poliție în asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor.

ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE a fost marcată în județul Satu Mare în Sala Mare de Şedinţe a Palatului Administrativ.
Alături de poliţiştii sătmăreni s-au aflat reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale, poliţişti din Ungaria precum şi conducerea instituţiilor din sistemul de justiţie.

După şedinţa festivă cei prezenţi au asistat la o expoziţie cu tehnica din dotare şi au vizitat standurile de promovare a profesiei de poliţist, a campaniilor de prevenire şi a activităţilor desfăşurate de poliţiştii de proximitate.

La mulți ani Poliția Română!

La mulți ani Inspectoratul de Poliție al județului SATU MARE!

Ziua Poliției Române are o dublă însemnătate, fiind sărbătorită în fiecare an concomitent cu unul dintre cele mai importante praznice ale creștinătății ortodoxe ”Buna Vestire”, marcând prin semnificațiile sale, alături de bucuria creștinească, sentimentul de încredere în valorile umane.

Datele istorice arată că, în anul 1822, înmânarea de către domnitorul GRIGORE DIMITRIE GHICA a Steagului Agiei –  primul  drapel al Poliţiei Române cu simbolul creştin al Bunei Vestiri – legalizează funcţionarea Instituţiei Poliţiei Române.

Sub diferite denumiri, într-o formă sau alta, POLIŢIA, ca instituţie, a asigurat un climat de ordine în toate orânduirile cunoscute de istorie, ajungând astăzi la peste 200 de ani de lege şi onoare.

Daniela Ciută

 

Lasati un comentariu