Primăria Carei lasă elevii din Ianculești fără transport către școli

• publicat la: 11 septembrie 2024
Primăria Carei lasă elevii din Ianculești fără transport către școli

Cadoul de început de an școlar pentru copiii din satul Ianculești din partea Primăriei Carei de care aparțin este sistarea transportului către școlile frecventate. Primăria Carei trimite elevii la ușa Inspectoratului Școlar Județean pentru a li se asigura plata abonamentelor.

Primarul evazionist Kovacs, specialist  în falimentări de firme, le-a demolat din temelii școala și acum îi lasă și fără transport către unitățile de învățământ.

UAT Municipiul Carei. Şcoala funcţională până în 2004 este demolată în 2017

Noul an școlar aduce elevilor și preșcolarilor ce locuiesc în satul Ianculești o nouă dovadă că sunt disprețuiți de primăria de care aparțin adică primăria Carei.

După ce evazionistul de primar Kovacs le-a DEMOLAT școala din sat acum lasă copiii fără mijloc de transport către școlile din oraș și îi trimite la ușa Inspectoratului Școlar Județean. Urât final de mandat pentru evazionistul Kovacs! Câtă aversiune poate avea acest individ împotriva sătenilor din Ianculești, a românilor în general.

Venirea lui Kovacs la Carei în anii ’80, cu numire de la PCR,  nu a fost de bun augur pentru oraș. Are deja la activ 5 falimente de societăți de producție și ține neapărat să procedeze întocmai și cu primăria Carei.

Până în acest an, primăria Carei solicita oferte de la transportatori pentru a asigura transportul copiilor din satul Ianculești la școlile și grădinițele din oraș. Pentru că le-a demolat școala. Din acest an, nu mai asigură transport și mai are restanțe de plată la ultimul transportator. Delegatul sătesc dovedește încă o dată că e doar o marionetă și că nu este interesat să rezolve nicio problemă a comunității. La toate ședințele CL la care participă stă cu capul plecat și nu ia atitudine  în sprijinul comunității din sat.

Primăria Carei putea rezolva problema transportului și cu microbusul de la Liceul Teoretic  care și așa staționează, cel puțin…oficial. Dar când vrei să distrugi o comunitate atunci acționezi în consecință. Le demolezi școala, le iei terenul cimitirului din parohia ortodoxă, le lași în paragină Căminul Cultural, nu le asiguri transport în comun și nici asistență medicală măcar lunar. Și toate acestea în condițiile  în care sătenii plătesc impozite la nivel de oraș dar ei nu au nici măcar apă curentă sau canalizare.

Buletin de Carei

 

 

Lasati un comentariu