Definitivat sesiunea 2025. Participă 161 candidați în județul Satu Mare
• publicat la: 7 iulie 2025
Marți, 8 iulie, se va desfășura, la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025).
Sunt așteptați să participe cei 161 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:
-
au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
-
dețin calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
-
au avut cel puțin 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Accesul candidaţilor are loc în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).
Proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).
Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați care pot susține proba scrisă sunt: învăţământ primar în limba română (29 de candidați); învăţământ preşcolar în limba română (26 de candidați), învăţământ preşcolar în limba maghiară (15 candidați), limba romana si literatura pentru copii si metodica desfasurarii activitatilor instructiv – educative in cresa (8 candidați) etc.
Toate spațiile alocate examenului (sălile în care se desfășoară proba scrisă, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului.
Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse și online la adresa de e-mail comunicata de Inspectoratul Scolar Judetean satu Mare prin afișarea la sediul centrelor de examene în ziua susținerii probei scrise.
Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul propriu-zis al examenului. Prin accesul la definitivarea în învățământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susținut fără taxă de cel mult 3 ori.