La Satu Mare devine obișnuință neintonarea Imnului Național la manifestări oficiale? Prefectul Altfatter tace complice

• publicat la: 31 august 2025
La Satu Mare devine obișnuință neintonarea Imnului Național la manifestări oficiale? Prefectul Altfatter tace complice

La Monumentul Limbii Române din Piața Libertății din Satu Mare au avut loc duminică manifestări de sărbătorire a graiului național, ca-n fiecare an. Și tot ca-n fiecare an și tot ca majoritatea acestor sărbători cu caracter național, cumva la Satu Mare acestea încep mereu fără intonarea imnului național la începutul manifestărilor, deși legea prevede în mod expres acest lucru.

Atunci când organizatorilor de la Consiliul Județean Satu Mare li s-a atenția asupra acestui fapt, ei au sărit ca arși, pretinzând că cei care au sesizat neregula urmăresc doar scandal. Reacție tipic udemeristă. Ei se victimizează mereu când greșesc.

Toate acestea au avut loc sub privirile complice ale reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul Altfatter Tamas, care, prin funcția pe care o deține, ar trebui să vegheze exact asupra impunerii legislației în județul Satu Mare.

Sesizarea a fost ignorată de udemeriștii și colaboratorii lor din PSD așa că liberalii prezenți și un grup de cetățeni aflați la respectivul eveniment au decis să intoneze imnul național.

 

”Este inadmisibil ca simbolurile și legile naționale să fie în mod continuu umilite chiar de reprezentantul guvernului în teritoriu. Oare asta îi este sarcina? Pentru așa ceva a fost desemnat ca reprezentant al guvernului? Suntem curioși să aflăm si chiar vom întreba acolo unde trebuie” – a declarat Adrian Cozma.


..

Lasati un comentariu