Ovidiu Silaghi a fost desemnat Ministru al Transporturilor
Premierul desemnat, Victor Ponta, a afirmat, marti seara, ca a decis sa pastreze, in mare, structura deja existenta a Executivului, urmand ca, in noiembrie, daca USL vine la guvernare, sa modernizeze cabinetul.
„Am decis pastrarea in mare majoritate a structurii Guvernului pentru a nu pierde timp. Dupa luna noiembrie, exista intelegerea la nivelul USL sa se schimbe, sa existe un nou mod de organizare, modern”, a declarat Ponta.
Victor Ponta a nominalizat insa patru ministri delegati si a subliniat ca in Executivul sau sunt 11 tehnocrati, asumati politic.
Cei patru ministri delegati sunt Liviu Marian Pop, ministru delegat pentru dialog social, Lucian Isar, ministru delegat pentru mediul de afaceri, Mircea Dusa, ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul, si Victor Alistar, ministru delegat insarcinat cu strategii guvernamentale si relatia cu societatea civila.
Victor Ponta a tinut sa sublinieze ca tehnocratii din Guvernul sau sunt sustinuti pe deplin de USL, si nu li s-a cerut in nicio clipa sa devina membri de partid.
Ca Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii a fost nominalizat Ovidiu Silaghi,preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Naţional Liberal,care a mai fost ministru al IMM-urilor în Guvernul Tăriceanu.
Silaghi este membru al PNL din ianuarie 1990, unde a deţinut mai multe funcţii, printre care preşedinte al TNL Satu Mare, vicepreşedinte al BPT PNL Satu Mare, iar din 2001 este preşedinte PNL Satu Mare.
A fost membru al Parlamentului European din ianuarie 2007 şi până în aprilie 2007, deputat de Satu Mare în Parlamentul României în perioada 2004-2008 şi membru în Comisia de buget, finanţe şi bănci, în Comisia pieţei de capital şi Comisia de industrii şi servicii.
De asemenea, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Control Bugetar din Parlamentul European şi membru al Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European. Cunoaşte limbile engleză, franceză, italiană şi maghiară.
Din 2002, Ioan Ovidiu Silaghi este membru al Club Rotary, o organizaţie a oamenilor de afaceri şi a reprezentanţilor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare.
Propunerile pentru noul guvern:
Vicepremier – Florin Georgescu
Ministrul Administraţiei – Victor Paul Dobre
Ministrul Afacerilor Externe – Andrei Marga
Ministrul Afacerilor Europene – Leonard Orban
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Daniel Constantin
Ministrul Apărării Naţionale – Corneliu Dobriţoiu
Ministrul Comunicaţiilor – Dan Nica
Ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural – Mircea Diaconu
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Eduard Hellvig
Ministrul Economiei – Daniel Chiţoiu
Ministrul Educaţiei – Corina Dumitrescu
Ministrul Finanţelor Publice – Florin Georgescu
Ministrul Justiţiei – Titus Corlăţean
Ministrul Industriilor – Iulian Iancu
Ministerul Internelor – Ioan Rus
Ministrul Mediului şi Pădurilor – Rovana Plumb
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Mariana Câmpeanu
Ministrul Sănătăţii – Vasile Cepoi
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Ovidiu Silaghi