Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap

• publicat la: 4 decembrie 2013
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap

În 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a hotărât ca  ziua de 3 decembrie să fie proclamată: “ Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap “. Prin intermediul acestei zile se urmăreşte promovarea înţelegerii problemelor legate de dizabilităţi şi mobilizarea suportului pentru demnitatea, drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi.

            Toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali în demnitate şi drepturi. De aceea, persoanele cu dizabilităţi nu trebuie să fie discriminate, ci să beneficieze de şanse egale. Pentru a putea atinge aceleaşi condiţii de trai ca şi ceilalţi cetăţeni, persoanele cu nevoi speciale au nevoie de mai mult sprijin din partea comunităţii. Acest sprijin nu trebuie văzut niciodată ca un privilegiu, ci ca un drept al omului.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene confirmă că pentru a realiza o egalitate, pentru persoanele cu dizabilităţi, dreptul la non-discriminare trebuie suplimentat cu dreptul de a beneficia de măsuri menite a le asigura independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii.
         Dreptul la viaţă în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi înseamnă dreptul de a se bucura de aceleaşi beneficii ca şi celelalte persoane din comunitate: a avea o locuinţă, o familie, timp liber, o viaţă sănătoasă, acces la educaţie şi la locuri de muncă. Din păcate, există încă multe situaţii de încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi. Dorim  ca persoanele cu dizabilităţi să fie vizibile printre noi, pentru că fac parte din societatea din care  trăim şi trebuie să milităm pentru a fii acceptate de către comunitate.

Ziua de 3 decembrie a fost marcată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Handicap Mintal “O viaţă nouă” printr-un şir de acţiuni menite să aducă un zâmbet pe feţele celor 50 de beneficiari internaţi aici. Acţiunile au constat dintr-un recital de colinde şi poezii susţinute de beneficiarii Centrului, confecţionarea de felicitări împreună cu voluntari de la Organizaţia Caritas –Casa Perla”, iar la finele programului, prin bunăvoinţa unui sponsor, beneficiarii au primit cadouri şi tort.

La această acţiune au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare şi directorul general adjunct Eugenia Ardelean. Această acţiune a avut menirea să  susţină dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o viaţă demnă, normală, independentă şi să militeaze pentru integrarea acestora în societate.

 Deci, să nu uităm că drepturile persoanelor cu dizabilităţi mintale, nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale unei persoane normale din punct de vedere clinic şi că fiecare om este unic şi poate să fie de folos în felul lui !

 

Lasati un comentariu