Arhiva pentru 12 decembrie 2013
Seară de balet la Clubul Elevilor
Tradiționala serbare de Crăciun a cercului de coregrafie a Clubului elevilor din Carei a fost de fapt o invitație în lumea fascinantă a baletului. Pe muzica lui Léo Delibes, baletul în trei acte „Coppelia” are ca personaje Swanilda,Franz, Coppelius, prietenii Swanuldei și multe păpuși, interpretate cu multă însuflețire de membrii
Mai multe articole
Cazul “Trichineloza” Carei la final.Sentinţele
Peste 150 de careieni s-au îmbolnăvit de trichineloză în luna iunie a anului 2008. Aceştia au consumat carne şi produse de carmangerie infestate, puse în vânzare de societatea Agrofieni din Foieni. La o lună după declanşarea epidemiei, bolnavii l-au angajat pe avocatul Porţan Călin,
Protecţia Copilului reacţionează în cazul persoanei ce sustrăgea alocaţiile copiilor din Tăşnad
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare a primit o înştiinţare din partea Inspectoratului General al Judeţului Satu Mare- Poliţia oraşului Tăşnad, înregistrată cu nr. 27950/12/12/2013, prin care se aduce la cunoştiinţă faptul că : “ …a fost
Seminar de instruire şi informare profesională a specialiştilor din cadrul serviciilor financiar-contabilitate ale primăriilor din judeţ
Seria seminariilor de instruire şi formare profesională a continuat în data de 12 decembrie cu un seminar adresat specialiştilor în domeniul impozitelor şi taxelor locale din cadrul unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Satu Mare. Seminarul a fost organizat de către
Liber de sărbători.Calendarul recuperărilor
Bugetarii vor avea trei zile libere suplimentare de Sărbători, respectiv 27, 31 decembrie şi 3 ianuarie 2014, a anunţat premierul Victor Ponta. Celelalte zile în care majoritatea românilor nu vor merge la serviciu sunt 25 şi 26 decembrie când se sărbătoreşte Crăciunul şi 1 şi 2 ianuarie
Greenpeace: 1.000.000 de arbori, în pericol, în Covasna
Potrivit Greenpeacea România, Agentia pentru Protectia Mediului Covasna consideră că prelucrarea anuală a 1.000.000 de arbori nu are impact asupra mediului, astfel incât compania Schweighofer ar putea construi o fabrică de prelucrare a lemnului in comuna Reci, Covasna, fără acord de mediu. APM
Regiunea care lasă în urmă restul ţării în 2013 – economia va creşte cu 5%
Regiunea Sud-Vest Oltenia va avea, in acest an, cea mai mare creştere a Produsului Intern brut (PIB), de 5%, urmată de Sud-Muntenia (3,5%) şi Centru (3,3%). La polul opus se află Bucuresti-Ilfov, cu 0,9%, in coborâre faţă de estimarile din primăvară, potrivit Proiectiei principalilor indicatori
Antonescu cere rediscutarea în Cameră a modificărilor la Codul Penal
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu a fost complet informat cu privire la modificările aduse Codului Penal. Este motivul v pentru care îi cere lui Valeriu Zgonea repunerea legii în discuție în plenul Camerei. „Poziția de principiu pe care am prezentat-o se
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a demisionat
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a demisionat după declaraţiile, pentru care a și fost extrem de criticat, privind bugetul „prea mare” acordat prevenirii şi controlului HIV/SIDA. Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii. Daniel Barbu
10 sancţiuni date de Ocolul Silvic Ciumeşti
În această perioadă poliţiştii sătmăreni sunt angrenaţi în acţiuni de prevenire şi combatere a tăierii, transportului şi comercializării ilegale de material lemnos, mai ales a exemplarelor tinere de brad şi molid destinate a fi valorificate sub forma pomilor de Crăciun. Poliţiştii