Târgul de Crăciun de la Şcoala Gimnazială ,,Vasile Lucaciu’’ Carei

• publicat la: 18 December 2014
Târgul de Crăciun de la Şcoala Gimnazială ,,Vasile Lucaciu’’ Carei

În ultima săptămână de cursuri înainte de vacanţa de iarnă a avut loc la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu”  Târgul de Crăciun. Aflat la cea de-a doua ediţie, acesta a fost organizat de   clasa a III-a D, sub îndrumarea prof. Butean Maria şi  cls. a IV-a D, condusă de prof. Pop Rodica Florica.

Elevii celor două clase au confecţionat în cadrul orelor de abilitare manuală, diferite podoabe şi ornamente de Crăciun  pe care apoi le-au pus în vânzare în cadrul  Târgului de Crăciun.

Copii au fost încântaţi să arate, să ofere, dar mai ales să vândă colegilor şi profesorilor din şcoală,obiectele  confecţionate de ei.

Au manufacturat podoabe pentru brad: globuri, îngeraşi, tablouri din serveţele cu desene specifice sărbătorilor de iarnă, felicitări,  pungi pentru cadori, diferte tipuri de brăduţi din hârtie, aţă, conuri de brad,  aranjamente cu lumânări pentru masă.

Nu se poate exprima în cuvinte nerăbdarea  şi emoţia cu care elevii din cele două clase  au aşteptat acest târg ca să arate ce ştiu şi ei să facă.

Organizatorii  mulţumesc pe această cale d-nei Pereni Maria care oferă claselor de la învăţământul special,pentru al treilea an consecutiv ,  cadouri de sărbători.

 Sărbători fericite!

Lasati un comentariu