Arhiva pentru 9 martie 2010

Incendiul de la fosta Fabrică de Tutun
Probleme la alimentarea cu apă! Un incendiu prea mare pentru o singură autospecială! Luptă
Mai multe articole

Noul Caţavencu se va numi Kamikaze
A fost lansat Programul Rabla pentru Ziare. Începînd de săptămîna viitoare, caţavencu fără moguli se numeste Kamikaze. Dacă aţi constatat că vechea dumneavostră revistă s-a umplut de rutină, paginile se deschid tot mai greu, are direcţia defectă şi i-a fugit motorul, acum o puteţi

Victima trotuarelor necurăţate sau a unui accident nefericit?
Roland S., în vârstă de 25 de ani, a murit duminică, după ce a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Carei, cu urme de lovituri la nivelul feţei, în stare inconştientă şi fără semne vitale. „A ajuns la urgenţă în jurul orei 19.30, inconştient şi

Eliminarea transmiterii virusului HIV de la mamă la copil posibilă din 2015?
Eliminarea ‘aproape totală’ a transmiterii virusului imunodeficienţei umane (HIV) de la mamă la copil va fi posibilă în 2015, dacă este menţinut ritmul actual al cercetărilor medicale, au informat responsabilii Fondului global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi paludismului. O

Un măr mâncat pe zi ar putea întări sistemul imunitar şi reduce inflamaţiile datorate greutăţii şi diabetului
Un măr mâncat pe zi ar putea întări sistemul imunitar şi reduce inflamaţiile datorate greutăţii şi diabetului, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Illinois. Această proprietate s-ar datora fibrelor solubile prezente în fruct. Se ştia deja că fibrele ajută la reducerea colesterolului

Rata şomajului a crescut la 8,3 la sută în februarie
Rata şomajului înregistrat a fost în luna februarie de 8,3 la sută faţă de 8,1 la sută în ianuarie 2010 şi respectiv 4,9 la sută în februarie 2009, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor

Intră aici ca să vezi care sunt cele mai ieftine maşini din programul Rabla
După introducerea sistemului cu cele trei prime de casare, programul de înnoire a parcului auto începe să funcţioneze. Pe piaţă sunt cel puţin 10 modele de la mărci diferite care costă sub 10.000 euro cu TVA. Cele trei cupoane pe care le poate da o persoană în schimbul unei maşini noi par

Primul meci al sezonului pe terenul numărul doi
Oficialii Victoriei Carei au decis ca meciul de azi, din Cupa României, contra Olimpiei Satu Mare să se dispute pe terenul numărul doi al stadionului careian. „Dorim să protejăm terenul mare, care e cam moale în momentul de faţă şi s-ar distruge pe termen lung dacă am juca azi acolo.”

Invitaţie pentru patronii de IMM-uri şi tinerii, care doresc propria afacere
Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Satu Mare organizează miercuri, 10 martie, orele 12, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (str. Decebal nr. 4, et. I) un seminar de informare cu tema “Programe cu finanţări nerambursabile pentru IMM.” În cadrulacestuia

Ne sufocă maşinile
Găsirea unui loc de parcare a devenit o provocare pentru posesorii de maşini din cartierele careiene. În lipsa lor, aceştia parchează pe trotuare, au invadat spaţiile verzi şi riscă zi de zi blocarea circulaţiei. În timp ce numărul de autovehicule a crescut de la an la an, cel al locurilor