Ne sufocă maşinile

• publicat la: 9 martie 2010
Ne sufocă maşinile

Găsirea unui loc de parcare a devenit o provocare pentru posesorii de maşini din cartierele careiene. În lipsa lor, aceştia parchează pe trotuare, au invadat spaţiile verzi şi riscă zi de zi blocarea circulaţiei. În timp ce numărul de autovehicule a crescut de la an la an, cel al locurilor de parcare a stagnat. În momentul faţă, conform evidenţelor, există peste 7000 de vehicule în Carei, ceea ce înseamnă că unul din trei careieni deţine una.

Cartierele careiene au cedat în faţa numărului prea mic de parcări şi mult prea mare de maşini. Intrările sunt blocate, intersecţiile şi-au pierdut vizibilitatea, trotuarele, spaţiile verzi şi locurile de joacă sunt invadate de maşini. Circulaţia pe două sensuri e în pericol, şoferii încalcă regulile de circulaţie, nu mai ţin cont de marcaje, pentru că maşina „trebuie lăsată” undeva. Iar acest „undeva” înseamnă exploatarea oricărui metru pătrat.

Statistica e dureroasă. În timp ce nu există o evidenţă exactă a locurilor de parcare din municipiu, iar contabilizarea tuturor garajelor e imposibilă, pentru că şi azi există unele ilegale, numărul de maşini a ajuns să depăşească cifra 7000. Conform datelor furnizate de Serviciul de Circulaţie din cadrul Poliţiei Carei există 7120 de vehicule înmatriculate în municipiu,ceea ce însemană cu unul din trei careieni e posesor de maşină.

Situaţia cea mai gravă e în Cartierul Mihai Viteazu I. Străzile lui înguste, proiectate pe vremea când democraţia, cu al ei import auto era doar apanajul duşmanului de clasă, s-au umplut. Se parchează pe ambele sensuri, pe fostele terenuri de sport, pe trotuarele din faţa fiecărui bloc. Sunt atât de multe maşini şi atât de puţine locuri de parcate sau garaje, încât intersecţiile şi-au pierdut vizibilitatea din cauza maşinilor parcate. Punctele nevralgice sunt ieşirile din cartier, iar momentele cele mai dificile ale unei zile sunt dimineţile şi după-amiezele, intervale de timp ce corespund celor în care locuitorii cartierelor se îndreaptă sau se întorc de la servici.

Numărul mare de maşini, parcate pe trotuare, pe ambele sensuri, îngreunează circulaţia pietonilor, creează dificultăţi în aprovizionarea magazinelor şi ar crea mari probleme în cazul unor intervenţii ale ambulanţei sau a pompierilor.

P.S.

comentarii

de vasile la 2 iunie 2010 - 20:55

Primaria e de vina…

Stiind ca nu poate pune in practica noi locuri de parcare trebuia sa protejeze orasul cu taxe impuse celor care poseda masina. In tari si orase civilizate nu existe „masina trebuie lasata”. Se pot impune locuri de parcare in functie de zona in care locuieste fiecare, zone de parcare in oras (cu taxa) cat si alte taxe pe folosirea masinii. Cei care nu le-ar fi respectat ar fi luat amenda din care ar fi fost finantate lucrarile de intretinere de apoi si chiar de extindere a unor astfel de proiecte.

Primaria ar fi descurajat cumpararea de autovehicule si ar fi tinut numarul acestora sub control.

Careiul a devenit un oras oribil. O groaza de masini, parcul nu mai are copacii si farmecul de altadata. Nimic nu mai e cum ar trebui sa fie. Rusine administratiei pentru prostul gust cu care guverneaza acest mic oras. Nu e nevoie de bani ci si de idei cu potential. Dar de unde?….

Lasati un comentariu