Salariile scad cu 25%, TVA creşte la 24%

• publicat la: 25 iunie 2010
Salariile scad cu 25%, TVA creşte la 24%

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea prin care Guvernul vrea să taie pensiile cu 15% contravine Constituţiei. Toate pensiile speciale se recalculează, mai puţin cele ale magistraţilor. Salariile bugetarilor se vor reduce cu 25%. Surse guvernamentale au declarat în presă că este vorba despre creşterea TVA de la 19% la 24%, şi posibil, creşterea cotei unice de la 16% la 20%.

Guvernul vrea să adopte o OUG de creştere a taxelor, care să compenseze cheltuielile de 1% din PIB, rămase în vigoare prin nereducerea pensiilor cu 15% şi să ceară Parlamentului modificarea rapidă a legilor pe care s-a pronunţat Curtea Constituţională, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

O majorare a TVA-ului de la 19 la 24% ar acoperi aproximativ în totalitate cheltuielile generate de eliminarea măsurii privind reducerea cu 15% a pensiilor, de 1,2 miliarde euro, dar ar genera şi costuri suplimentare pentru firme, inclusiv administrative şi informatice, au afirmat sursele.

De altfel, în scrisoarea de intenţie a guvernului către FMI este stipulat clar că în cazul în care una dintre măsurile de austeritate, scăderea salariilor şi a pensiilor, nu se realizează se trece la majorarea cotelor de impunere.

Curtea Constituţională a judecat azi cazul celor cinci contestaţii trimise de Înalta Curte, PNL  şi PSD, privind neconstituţionaliatea legilor de austeritate asumate de Guvern, care vizează reducerea pensiilor, dar şi a pensiilor speciale. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea prin care Guvernul vrea să taie pensiile cu 15% contravine Constituţiei. Toate pensiile speciale se recalculează, mai puţin cele ale judecătorilor. Indemnizaţia de însoţitor pentru persoanele cu handicap de grad I nu se vor tăia. Salariile bugetarilor se vor reduce cu 25%.

Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial: Dacă legile austerităţii nu trec de CCR, cresc taxele

Dacă legile pentru care şi-a asumat Guvernul răspunderea vor fi declarate neconstituţionale, se va trece la majorarea taxelor, a declarat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Opoziţia afirmă că Executivul are şi alte variante.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declarat pe 23 iunie că Executivul este pregătit pentru o asemenea variantă.

„Avem un plan de rezervă în cazul în care la CCR nu trec legile sau numai una dintre ele trece, cealaltă nu, dar nu-l voi face public în această seară, pentru că v-aş da o exclusivitate, va fi un plan de rezervă care va fi anunţat public”, a spus ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu.

money.ro

comentarii

de Gabi D la 25 iunie 2010 - 19:20

Guvernul Boc nu s-a trezit din amorteala,ceea ce ma ingrijoreaza e ca acesti oameni, nu au facut nimic pana acum!Ma bucur pentru pensionari,e dreptul castigat de acesti oameni in varsta,pe care i-am vazut aproape zi de zi la televizor in orasele tarii,strigandu-si durerea cu greu inabusita.Parerea mea e ca,spre deosebire de bugetari au luptat mai mult si au fot mai consecventi.
Totusi ce i-a indemnat pe acesti guvernanti sa sfideze Constitutia?Nestiinta lor,sau pur si simplu lipsa de respect pentru bunicii si parintii nostri?Ei n-ar fi meritat tratamentul care li se pregatea!Numai ca acesti oameni de la putere se vor razbuna intr-un fel pe acesti oameni,incepand de la cresterea preturilor la medicamente ,impozitele pe pensii si cine stie ce minuni!Asteptati si-o sa vedeti!Va fi durere!

de Attila la 26 iunie 2010 - 06:42

Nu are cum sa se trezeasca. Si asta fiindca nu este guvern ci o adunatura de incompetenti pusi acolo de base. „Guvernul” face ce viseaza basescu, Si cum asta (Whiskescu)nu e prea „dezmortit”, nici guvernul n-are cum sa fie altfel. Ei stiu ce trebuie sa dea clientelei politice ceea ce pot cat mai sunt pe aceste posturi. Mai stiu si ca fara base nici ei n-ar fi nimic, deci nu misca in front.
Daca base n-are solutii, nici guvernul nu poate sa aiba.
Solutii sunt, dar nu pe acelea le vrea incapatanatul de capitan. El vrea sa puna vaporul pe uscat, in ciuda avertizarilor instrumentelor de bord.
Criza este, in fond o reducere de consum. Reducerea de consum aduce dupa sine o reducere de productie si servicii. Ca urmare, o solutie posibila pentru lichidarea crizei, ar fi cresterea consumului. Cum? Prin pompare de bani in sistem (e adevarat ca asta poate duce si la inflatie, care este, pe termen scurt, o alta solutie, dar care inseamna si ea o reducere de consum pe termen lung). Cum sa pompezi bani? Mai intai, nu iei din pensii si salarii, fiindca astfel reduci consumul. Nu dai afara oameni din sistemul bugetar, fiindca pierzi de doua ori: pierzi consumatori si mai pierzi alti bani de la buget cu ajutorul de somaj pe care trebuie sa li-l platesti.
Dar, trebuie sa incasezi taxele de la toti platitorii. Eventual, ca sa stimulezi cresterea numarului de platitori, poti reduce taxele, dar in paralel poti mari pedepsele (inclusiv cuantumul amenzilor pentru neplata lor). Pentru a ajuta intreprinderile, poti reduce TVA sau poti sa suspenzi incasarea ei pentru o anumita perioada. In nici un caz nu cresti taxele, fiindca intotdeauna fiscalitatea excesiva a avut ca rezultat cresterea evaziunii fiscale si, implicit, scaderea incasarilor la buget. Ceea ce se va intampla si acum.
Problema e ca nici contrabanda, fenomenul muncii la negru si evaziunea fiscala nu sunt combatute eficient, deoarece, prin marirea taxelor scumpesti produsele, iar cumparatorii vor cauta (si vor gasi, fiti siguri!) produse mai ieftine, neaccizate etc. aduse din afara. Crescand taxele, tot mai multi vor fi tentati sa nu le plateasca, iar munca la negru are ca efect si ea scaderea incasarilor la buget.
Ei, si aici ajungem la greseala fundamentala a acestei gasti de incompetenti: ei cheltuiesc bani (nu se stie pe ce) fara sa le pese de incasari. Ei ne vorbesc de deficit, dar cheltuiesc mai mult decat incaseaza. In loc sa reduca tocmai cheltuielile inutile, ei risipesc banul public intr-o veselie si apoi se plang ca nu pot asigura plata salariilor si a pensiilor. Primul lucru care trebuie prevazut intr-un buget echilibrat il reprezinta banii pentru pensii, apoi cei pentru personalul bugetar si abia apoi celelalte, in masura realizarii incasarilor. Dar gasca asta face exact pe dos, cheltuieste in draci miliarde de lei peste incasari si apoi se vaita ca nu le ajung de pensii si salarii. Ba ne mai si ameninta ca daca nu acceptam taierea, cresc taxele. Dupa ce ca sunt incompetenti, slabi si prosti, mai sunt si nesimtiti.
Singura solutie buna pentru noi este ca ei sa plece, dar astia nu se dau dusi decat cu pusca.
Si fiti optimisti: se poate si mai rau!

de Attila la 26 iunie 2010 - 06:47

Profesorul de drept constitutional a ramas corigent la constitutie! Ce mai, guvern maron (de cacao). Asa va trebuie daca l-ati votat pe base! Cu el in frunte veti avea victorii si mai multe! Ca astia vot termina si banii din imprumutul extern fara sa faca nimic altceva decat sa afunde tara si mai adanc in criza. Inca nu am ajuns la fundul sacului, dar nnu suntem departe. Au ei grija de asta!

de MANUELA la 28 iunie 2010 - 06:37

Judecatorii Curtii Constitutionale vor respinge majorarea TVA -ului !!!!!!
Doamne dale minte !

de kovacs antal (puha) la 28 iunie 2010 - 07:04

bine face guvernul!!!,cu noi poate sa faca ce vor!!!,ar trebui facut ca la Greci…..

Lasati un comentariu