Dacă naşti după 1 ianuarie, stai un an acasă

• publicat la: 7 decembrie 2010
Dacă naşti după 1 ianuarie, stai un an acasă

Perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame, fără să fie afectată valoarea indemnizaţiei, a declarat premierul Emil Boc.

Modificările nu vor fi aplicate şi beneficiarilor actuali. Potrivit premierului, mamele care se vor întoarce la muncă vor primi o primă de întoarcere de 500 de lei şi vor putea opta pentru concediu fără plată pentru următorul an.

Începând cu anul 2011, situaţia va fi următoarea: durata indemnizaţiei – un an; valoarea indemnizaţiei – la fel ca şi acum, minim 600 lei, maxim 3.400 lei; primă de reîntoarcere de 500 lei; concediu fără plată, ca posibilitate, pe parcursul celui de-al doilea an, cu menţiunea că oricând părintele se întoarce la muncă, până la epuizarea celor 24 de luni, primeşte prima de 500 lei. Pentru cei care vor intra sub incidenţa indemnizaţiei, adică pentru copiii care se vor naşte în 2011, de atunci valoarea indemnizaţiei va fi aceeaşi ca şi acum, dar durata va fi de un an, cu posbilitatea de a merge între 12 şi 24 luni cu concediu fără plată. Oricând în această perioadă de timp, părintele se întoarce la muncă, primeşte o primă de întoarcere de 500 lei pe lună”, a spus Boc.

Anunţul lui Emil Boc vine după o zi în care membrii Coaliţiei s-au contrazis cu privire la modificările aduse indemnizaţiei pentru mame. Însuşi preşedintele Traian Băsescu le-a spus liderilor Coaliţiei că nu sunt bani pentru doi ani de concediu maternal.

“Preşedintele a arătat că actualele constrângeri bugetare nu permit menţinerea la doi ani a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru copii şi a sugerat că ar trebui redusă la un an”, susţin surse citate de agenţia Mediafax. Poziţia lui Traian Băsescu pare singurul lucru clar rezultat în urma întâlnirii de luni între membrii Guvernului şi parlamentarii coaliţiei (PDL, UDMR, UNPR).

Soluţia preşedintelui este împărtăşită şi de ministrul Muncii, Ioan Botiş, dar nu şi de către toţi membriu coaliţiei. În urma şedinţei dintre miniştrii Muncii, Finanţelor, Transporturilor, Educaţiei şi Sănătăţii cu parlamentarii UDMR, preşedintele executiv al formaţiunii, Kelemen Hunor, a explicat că unii dintre colegii săi ar putea fi de acord cu o reducere a indemnizaţiei, dar că niciunul nu doreşte să voteze reducerea celor doi ani.

“Sunt colegi care spun că nu trebuie nicio modificare, sunt unii colegi care acceptă o reducere a indemnizaţiei, a plafonului maxim, să nu fie la 3.400 de lei, ci mai jos, în funcţie de buget. Părerea noastră rămâne neschimbată, perioada de doi ani rămâne, nu vrem să acceptăm reducerea”, a spus liderul UDMR.

“Despre cuantum discutăm în continuare în coaliţie şi în şedinţa de Guvern. Aici se poate stabili plafonul maxim la 20, la 15, la 12 milioane, în funcţie de buget. Trebuie analizat. Dar nu suntem de acord cu reducerea perioadei şi, oricum, nu sutem de acord să fie afectate plăţile care deja sunt pornite pentru cei (sic!) care au născut şi cei care deja sunt în concediu”, a adăugat Kelemen.

Ministrul Muncii: “Nu exclud niciun fel de variantă”

Duminică seara, liderii PDL, UDMR şi UNRP erau de acord că durata concediului de maternitate nu va fi redusă, pentru ca, luni dimineaţa, să apară poziţii, după ce preşedintele Traian Băsescu a venit cu “sugestia” sa. În cursul serii, după întâlnirea cu grupurile parlamentare, ministrul Muncii a declarat că nu exclude “niciun fel de variantă”, deşi soluţia preferată de el este întoarcerea timpurie a mamelor la serviciu, cu un stimulent de 500 lei.

“Una din variante am susţinut-o oficial şi pe aceea am prezentat-o eu. E vorba de 12 luni, 600-3.400 şi cu stimulent de întoarcere de 500 lei. Pentru mine este important să acord un stimulent de întoarcere la locul de muncă. E practic, filosofia pe care merg şi la Ministerul Muncii, aceea de a stimula piaţa muncii”, a spus Botiş, citat de Mediafax.
“Este foarte important să creăm locuri de muncă, să susţinem locurile de muncă, pentru că în felul acesta avem contribuabili şi avem de unde să plătim mai departe către asistenţa socială”, a explicat el. “Nu exclud niciun fel de variantă, dar ca ministru al Muncii consider că ar fi mult mai corect să susţin reîntoarcerea mămicilor la locul de muncă”, a susţinut Botiş.

Reglementări privind concediul de maternitate în alte state

Austria – primele 16 săptâmâni sunt remunerate cu 100%, apoi concediul poate dura între 1 şi 3 ani; procentul din salariu odată cu creşterea duratei, dar se ajunge la o indemnizaţie medie de 436 euro pentru durata maximă.
Belgia – 15 săptămâni, din care primele 30 de zile sunt remunerate cu 82% din salariu, respectiv 75% ulterior.
Bulgaria – un an de concediu cu 100% din salariu, urmat de un al doilea an în care se oferă salariul minim pe economie; taţii sau bunicii pot primi concediu în locul mamei, dacă aceasta decide să se întoarcă la lucru; mama are la dispoziţie şi şase luni de concediu fără plată, la care poate apela până la împlinirea vârstei de opt ani a copilului
Cehia – 28 de săptămâni, cu 70% din salariu; concediul de creştere a copilului se poate lua până la vârsta de patru ani a acestuia, când indemnizaţia lunară scade sub echivalentul a 200 euro.
Danemarca – 52 de săptămâni, dintre care 18 obligatorii pentru mamă şi 2 pentru tată, timp în care remuneraţia este egală cu 100% din salariu.
Estonia – se oferă 140 de zile (sau 154 în caz de naştere multiplă sau cu complicaţii), cu plata a 100% din salariu; apoi 3 ani de concediu fără plată.
Franţa – 16 săptămâni (100%), crescute la 26 de săptămâni (cu aceeaşi indemnizaţie) pentu mamele aflate la al treilea copil; până la vârsta de doi ani, părinţii pot primi împreună 104 de săptămâni libere fără plată.
Germania – 14 săptămâni (100%), urmate de 12-14 luni cu 67% din salariu, dacă procentul nu depăşeşte 1.800 euro pe lună.
Italia – 22 de săptămâni (80%), urmate de un total de maximum 44 de săptămâni de concediu fără plată pentru ambii părinţi.
Norvegia – 56 de săptămâni (80%) sau 46 (80%)
Olanda – 16 săptămâni (100%), cu alte 26 de săptămâni fără plată.
Polonia – 16-18 săptămâni (100%)
Regatul Unit – 52 de săptămâni, dintre care primele 6 cu 90% din salariu, iar următoarele cu o indemnizaţie fixă de 123,06 lire pe săptămână.

sursa  Gandul.ro

Lasati un comentariu