Panouri solare pe bloc, la jumătate din preţ prin programul Casa Verde

• publicat la: 2 martie 2011
Panouri solare pe bloc, la jumătate din preţ prin programul Casa Verde

Pentru a avea apă caldă gratuit cu ajutorul unui sistem de panouri solare, un bloc de 24 de familii ar trebui să cheltuiască 10.000 de euro, adică puţin peste 400 de euro de apartament.

Dacă, după modelul anilor trecuţi, programul Casa Verde ar fi inclus anul acesta şi blocurile, suma s-ar fi redus la 150 de euro de familie (700 de lei), potrivit unor calcule efectuate de specialişti contactaţi de ”Green Report”.

Din păcate, AFM nu a inclus nici anul acesta blocurile in programul Casa Verde, din cauza dificultăţilor organizatorice care ar putea apărea, dar şi a cererii mici inregistrate in sesiunile de finanţare in care s-au alocat bani pentru asemenea proiecte.

In 2009, programul Casa Verde derulat de Administraţia Fondului de Mediu oferea finanţări şi pentru sistemele de incălzire ale blocurilor de locuinte. Cu toate acestea, cererea a fost mică, iar proiectele finalizate, şi mai puţine. “Au fost foarte putine cereri de la blocuri. Cel mult una-două pe judeţ, in majoritatea judeţelor nici una. E greu pentru asociatiile de locatari să se organizeze”, a explicat pentru “Green Report” Gheorghe Popescu, directorul AFM.

Ghidul programului prevedea ca asociatiile de locatari pot primi cel mult 90% din valoarea investitiei intr-un sistem de energie regenerabilă, dar cel mult 25.000 de lei per sistem.

Principalele motive care impiedică asociatiile să obţină bani prin Casa Verde sunt lipsa de organizare şi opiniile diferite ale locatarilor.

“Degeaba vor 50 de oameni să pună panouri pe bloc. Dacă doi spun <nu>, nu se mai intâmplă nimic”, a declarat Gheorghe Popescu. Astfel, in sesiunea de finantare care urmează să fie deschisă luna aceasta, Ministerul Mediului a luat decizia ca prin Casa Verde să nu se mai aloce bani imobilelor in care proprietarii deţin părţi comune.

10.000 euro pentru un bloc mediu

Potrivit unor estimări făcute de specialişti in domeniu, instalarea unor panouri solare pentru apa caldă pe un bloc de 24 de familii ar costa in jur de 10.000 de euro.

“Panourile se pot pune pe orice fel de bloc, indiferent de numărul de locuitori. Există două tipuri de sisteme: cu boilere instalate sus, pe bloc, şi altul cu boilere instalate jos. Pentru cel cu boilerele instalate sus trebuie să existe un aviz de la arhitect, care să arate că structura blocului poate susţine instalaţia”, a explicat pentru “Green Report” Adrian Berneaga, directorul firmei Solar Duo Best.

Dacă s-ar păstra schema de finanţare prin care asociatiile de locatari pot primi până la 25.000 de lei pentru un sistem de panouri, ar mai rămâne de acoperit circa 17.000 de lei, adică, in cazul blocului oferit ca exemplu, 700 de lei de familie.

Exemple de succes in sectorul 6

Panourile solare s-au dovedit o soluţie bună in cazul blocurilor cu mai putini locatari, unde au fost suficiente două-trei panouri solare pentru a produce suficientă apă caldă pentru toţi locatari.

Un exemplu este Complexul de Servicii sociale Sf. Nectarie din Militari, pe care au fost montate panouri solare pentru prepararea apei calde menajere. Finanţarea din partea AFM se ridică la 449.736 lei, suma nerambursabilă, iar valoarea totală a investitiei este estimată la aproximativ 601.800 lei.

Al doilea exemplu vine tot din sectorul 6, fiind vorba despre blocul de locuinţe sociale din strada Dealul Tugulea, prin montarea de panouri solare pentru prepararea apei calde menajere şi incălzire. Proiectul a obţinut de la AFM o finanţare de 1.136.440 de lei. Valoarea totală se ridică la 1.739.304 lei.

In cazul acestor două proiecte, cererile de finantare au fost depuse de Primăria de sector, care a şi completat sumele pentru a acoperi costul total.

sursa greenreport

comentarii

de Sorin la 2 martie 2011 - 18:01

Un progam cu adevarat reusit al acestui guvern.

de un careian la 2 martie 2011 - 18:35

programul este reusit dar sa vedem cate blocuri cu panouri solare vom avea in Carei;si reabilitarea termica e un program la fel si prima casa dar cati beneficieaza de ele?eu cred ca atunci este reusit cand beneficiaza de el cat mai multi oameni,nu?

de ostroveanu la 19 februarie 2012 - 21:22

cum putem beneficia si noi, cei de la bloc, de avantajele programului CASA VERDE ??daca nu se poate pe asoc. de propr. , ceea ce este imposibil de infaptuit,cel putin individual .

Lasati un comentariu