Arhiva pentru februarie, 2011

Oamenii sunt mai fericiţi lângă copaci
Oamenii care trăiesc în apropierea copacilor trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi, arată un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Illinois, informează Earth Telegraph. Cercetătorii susţin că oamenii au relaţii mai vesele şi se descurcă mai bine la teste dacă locuiesc în cartiere cu copaci. De asemenea, străzile
Mai multe articole

Cel mai tânăr suporter stelist
Vă prezentăm cel mai tânăr(7 zile) suporter al echipei Steaua Bucureşti care are domiciliul în Carei.Se numeşte Daria Găzdag şi visează la clipa în care echipa favorită va juca finala Ligii Campionilor.Bine ai venit Daria! redactia

Pompier pentru o zi
Ziua Protecţiei Civile din România a fost sărbătorită astăzi şi la Secţia de Pompieri Carei. Unitatea a organizat cu această ocazie, „Ziua Porţilor Deschise“.Au fost invitaţi toţi cei care au dorit să vadă tehnica din dotarea pompierilor careieni. Primii

Kaufland retrage din vânzare un dispozitiv de tăiat legume, periculos pentru consumatori
Kaufland România a anunţat că a retras de la vânzare un dispozitiv de tăiat legume, periculos pentru sănătatea consumatorilor, deoarece lamele se pot desprinde şi pot fi înghiţite de către cei care îl utilizează. Articolul a fost comercializat în perioada 7-21 februarie 2011 în reţeaua

File de istorie locală
Biblioteca Municipală impreună cu Centrul Cultural Carei a pregătit o surpriză iubitorilor de carte careieni şi nu numai. Joi, 3 martie 2011, de la orele 13,00, toţi cei pasionaţi de istoria locală sunt aşteptaţi la Centrul Cultural Carei la lansarea volumelor I şi II „Oameni

Ingheţarea coloanei vertebrale impiedică paralizia după accident
In urma căzăturii la un aparat de gimnastică, un tânăr in vârstă de 20 de ani, nu şi-a mai putut mişca mâinile si picioarele. A fost dus de urgenţă la un spital din Miami. El era campion la gimnastică in Miami si a fost la un pas de-a rămâne paralizat pe viaţă după ce a căzut in cap

Un colonel face dezvăluiri şocante despre Lovitura de stat din decembrie 1989
Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu

Polonia, noua campioană a economiei europene. Cum a reuşit?
Considerată cândva o ţară agricolă şi înapoiată, Polonia se transformă rapid într-un centru de putere economică al Europei Centrale. Polonezii au acum un puternic sentiment pro-european şi nici relaţiile cu vecinii germani nu mai sunt tensionate cum erau în urmă cu caţiva ani. Fosta

Unde se trăieşte cel mai mult în România
Bărbaţii din satele judeţului Satu Mare au o durată de viaţă cu opt ani mai scurtă decât media pe ţară. Pe judeţe, cea mai mare durată medie de viaţă o au bucureştenii şi vâlcenii. În vestul ţării se trăieşte cel mai puţin, arată datele pe 2008 ale Institutului Naţional de

Mişcarea Verzilor – cel mai nou partid din România. E format din oameni care nu au mai făcut politică
Partidul ‘Mişcarea Verzilor’ este cea mai nouă formaţiune politică din viaţa românească, „o formaţiune construită cu oameni noi’ care, conform co-liderului formaţiunii, Remus Cernea, „nu au mai făcut politică până acum“, conform Agerpres. Într-o conferinţă de