Arhiva pentru 5 mai 2011

România va avea circuit de Formula 2 la Târlungeni
La Târguleni, în judeţul Braşov, au început lucrările de realizare a Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Aplicată „Transilvania Motorland”. În cadrul acestuia va fi amenajat şi un circuit de teste care va respecta criteriile necesare omologării de către Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), respectiv de Federaţia Internaţională
Mai multe articole

Ministrul Elena Udrea a vizitat judeţul Satu Mare
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a inaugurat astăzi, 5 mai a.c., o sală de sport construită din fonduri ale MDRT în comuna Micula, judeţul Satu Mare. Sala de sport din comuna Micula a fost construită în cadrul programului Săli de sport, derulat de Compania Naţională

Crin Antonescu la Satu Mare
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut joi,5 mai ,o conferinţă de presă la sediul PNL alături de conducerea filialei de la Satu Mare.Acesta a efectuat o scurtă vizită în Satu Mare ,fiind în drum spre Baia Mare unde susţine candidatul USL, Cătălin Cherecheş, la primăria municipiului. Conferinţa

Star Select la a patra ediţie
Centrul Cultural al Municipiului Carei organizează finala celei de a patra ediţii a concursului STAR SELECT, pentru depistarea şi promovarea tinerelor talente de muzică uşoară.Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 16 la Casa Comunitară Sf. Ladislau în Carei. Intrarea este liberă. Conurenţii

Pro-Terra Carei prezentă la Simpozionul Internaţional de la Livada
În cursul săptămânii trecute am avut deosebita plăcere de a participa la Simpozionul Internaţional de la Livada şi de a reprezenta Liceul Teoretic precum şi clubul de eco-turism ‘’Pro-Terra’’ Carei. Simpozionul a avut la bază tema ecologiei, a creativităţii, iar scopul său

„Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om”
În data de 6 mai 2011, începând cu ora 10:00 se va desfășura etapa judeţeană a Concursului internaţional „Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om” – ediţia a V-a, la Complexul de educaţie ecologică – „Casa verde” din Grădina Romei. Concursul va consta în două probe:

Invitaţie la teatru
Sâmbătă 7 mai 2011,de la orele 19.00,sunteţi invitaţi la Sala Studio din Satu Mare pentru a urmări piesa Experimentul,o adaptare după Ion Băieşu. Regia ii aparţine lui Radu Botar.Spectacolul va avea distribuţia asigurată de trupa B.E.M.: Eranio Petruşka, Mircea Băluţă şi Brighita Tamuţan. Piesa

La noapte plouă cu meteoriţi
În fiecare primăvară, Pâmântul trece prin rămăşiţele de la coada cometei Halley, meteorii arzând în atmosferă şi aducând anual ploaia de meteoriţi eta-Aquaride. Anul acesta, perioada maximă va fi în noaptea de 5 spre 6 mai. Pentru că luna este nouă, cerul va fi suficient de întunecat

Cadavrul lui Osama: de ce o lume întreagă aşteaptă să vadă faţa mortului?
Barack Obama ar trebui să NU dea publicităţii fotografiile cu cadavrul lui Osama bin Laden. Desigur, aşteptarea este mare, milioane de oameni din toată lumea dau, de două zile , Refresh pe site-urile de ştiri, în timp ce câte un oficial de la Casa Albă întreţine atmosfera anunţând imagini

Activităţi „verzi” la Liceul Teoretic
Ziua de 22 aprilie a fost declarată Ziua Pământului – Earth Day.Această zi a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în 1970, cu scopul de a atrage interesul politicienilor asupra protecţiei mediului. În primul an, Ziua Pământului a fost celebrată de circa 20 milioane de