Sportivi careieni pe podium

• publicat la: 21 mai 2011
Sportivi careieni pe podium

În  data de 13 mai 2011, s-a sărbătorit Ziua mondială a atletismului, la Cluj Napoca, prin competiții sportive la care au participat și elevi din Carei.

La probele pentru copii între 14 și 17, cei care s-au remarcat prin obținerea unor rezultate foarte bune, sunt:,  Ţineghe Daniela (Loc I – 3000m), Găman Andrei (Loc I – 1000m), (nelegitimaţi), Țicle Denis (Loc II – suliță), Zsoldoș Patrik (Loc II – 3000m), Țicle Marius (Loc III – suliță), Groza Cornelia (Loc III – 3000m), Racoța Teodora (greutate), Mărneanu Cristina (800m), Țineghe Claudia (3000m), Rusu Claudia (suliță) și Cânța Raul (400m).

În cadrul Concursul “Memorialul atleţilor clujeni” desfășurat în 14 mai 2011 la Cluj Napoca la competițiile pentru cei cu vârstele cuprinse între 14 și 24 de ani, Bâlc Vasile și Todea Ionuț au obținut locul II, respectiv III (înălțime). De asemenea, Zsoldos Patrik (3000m), Găman Andrei (400m) și Canța Raul (400m) au obținut rezultate bune.

La Campionatul Național de Atletism Juniori II-III (14-17ani) ce a avut loc în Satu Mare în data de 19 mai 2011, sportivii careieni  s-au remarcat prin plasarea pe cele mai bune locuri: Racolța Teodora (Loc I la 60m), Békés Regina (Loc I  la  greutate si  suliță), Mărneanu Cristina (Loc I la  100m, 800m si  lungime), Țineghe Daniela (Loc I la  3000m), Rusu Claudia (Loc I  la  suliță), Găman Andrei (Loc I la  400m), Zsoldos Patrik (Loc I  la  suliță), Lemek Bernadette (Loc II la  greutate), Țineghe Claudia (Loc II  la  3000m), Cânța Raul (loc II  la  400m), Țicle Marius (Loc II  la  suliță), Racolța Teodora (loc III  la  greutate), Groza Cornelia (Loc III  la  3000m), Sabău Andrea (Loc III  la  100m).

Elevii fac parte din Clubul Sportiv Școlar al Liceului Teoretic Carei și sunt pregătiți de către inimosii profesori Mărneanu Ioan și Turcu Florin.

redactia

Lasati un comentariu