Preşedintele Curţii Constituţionale a României,posesorul unui certificat pentru grad de handicap „accentuat”

• publicat la: 16 iulie 2012
Preşedintele Curţii Constituţionale a României,posesorul unui certificat pentru grad de handicap „accentuat”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, are mari probleme cu vederea şi este obligat că evite „efortul ocular mare”. Acesta este posesorul unui „certificat de încadrare în grad de handicap” eliberat pe 8 aprilie 2009 de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Conform certificatului, Augustin Zegrean se încadrează în gradul de handicap „accentuat”, iar termenul de valabilitate al acestuia este „permanent”. În documentul cu nr. 2151 emis de Consiliul Judeţean Bistriţa se arată: „Titularul prezentului certificat beneficiază de toate drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, corespunzător gradului de handicap stabilit”.

Conform unor surse din domeniul protecţiei sociale, certificatul îi permite lui Augustin Zegrean să încaseze, anual, 28.080.000 de lei vechi şi să beneficieze, gratuit, de 12 bilete de călătorie cu trenul sau cu autobuzul. Totodată, posesorul unui astfel de certificat este scutit de plata impozitului pe venit.

Conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul oficial al Curţii de Conturi, Augustin Zegrean câştigă, anual, 1,93 miliarde de lei din salarii, iar din pensie obţine venituri de 1,28 miliarde de lei. Din declaraţia de avere nu rezultă că Augustin Zegrean ar beneficia de ajutor de la stat pentru handicapul accentuat de care suferă.

Decizia Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bistriţa-Năsăud eliberată pe numele lui Augustin Zegrean este însoţită de un document intitulat „Program individual de reabilitare şi integrare socială”. Din acesta reiese că preşedintele Curţii Constituţionale trebuie să meargă la „controale de specialitate” şi să evite „efortul ocular mare”.

sursa cotidianul.ro

comentarii

de marin la 21 august 2012 - 19:08

Are handi’cap deosebit de grav. E vândut. Cum dracu’ să lase ăsta atâta pleaşcă pentru milioanelea de români, cu riscul pierderii atâtor miliarde ?!

Lasati un comentariu