Acum 100 de ani. Un împărat daco-roman
Contele Angelor de Gubernatis, cunoscut om de litere şi profesor la Universitatea din Roma, vechi şi statornic prieten al românilor, apostol înflăcărat al idealului pacifist, a scris o dramă istorică, “Probo”, al cărui erou e împăratul daco-roman Marcus Aurelius Probus, general glorios şi totodată partizan al păcii. Distinsul scriitor italian a închinat această lucrare Reginei noastre şi în dedicaţia ce precede piesa, dânsul expune motivele ce l-au îndemnat să dezgroape figura acestui împărat rămas aproape cu totul necunoscut (…). Angelo de Gubernatis îşi exprimă mirarea că poporul român, care are atâta devoţiune şi veneraţiune pentru memoria lui Traian, nu şi-a dat seama că amestecul daco-roman a dat în veacul al treilea pe Probus, “unul din cei mai buni principi care, pentru măreţia sufletului său şi pentru grandiozitatea cugetărilor sale poate fi comparat numai cu August, cu cei mai buni dintre Flavi şi cu cei mai buni dintre Antonini, întrecându-i poate pe toţi prin activitate, bunătate şi prin idealităţi sublime”.
Scrisoarea Reginei Elisabeta
La scrisoare care însoţea piesa trimă de d. De Gubernatis, Regina Elisabeta a răspuns:
“Nu ştiu cum şi cât să vă mulţumesc dv. dle De Gubernatis, pentru gândul dumneavoastră delicat şi admirabil de a releva valoarea eroilor spirituali ai unei mici ţări care, până astăzi, era aproape uitată şi nu deşteptase nici interesul poeţilor, nici pe acela al istoricilor. Dumneavoastră luaţi de mână pe o tânără suroră şi o prezentaţi lumii ca să-i arătaţi câte virtuţi existau în această fiinţă necunoscută. Am pus pe d. Dall’Orso de mi-a citit frumoasa dumneavoastră introducere şi acum dânsul îmi va citi drama. Eu voi căuta un traducător care să o tălmăcească în româneşte. Lucrarea dumneavoastră corespunde cu ideea pe care eu de mulţi ani am susţinut-o mereu. Eu am afirmat întotdeauna că românii nu-şi amintesc îndeajuns de daci, care au fost un popor minunat, înzestrat cu o mare putere şi cu calităţi extraordinare. Sunt fericită că vă văd apărând aceeaşi idee, căutând urmele unui neam de mare valoare, care a fost prea mult uitat. E curios că românii, în dorinţa lor de a nu fi decât romani, arată un fel de ingratitudine acestor daci, pe care se bizuie tot marele lor trecut. În dese rânduri am încercat să scriu poeme dacice şi am citit chiar unul la Academie, dar am deşteptat nemulţumiri, ca şi cum aş fi voit să şterg ceea ce nu era curat latin. Aceasta m-a preocupat întotdeauna ca o curioasă trăsătură caracteristică a poporului român. Teama de a fi socotiţi slavi, de a fi confundaţi printre popoarele peninsulei balcanice, a îmboldit pe români să comită un păcat de ingratitudine faţă de trecutul lor, sovcotind existenţa lor naţională numai de la Traian şi uitând pe eroii ce precedaseră şi chiar pe aceia ce urmară invaziei romane. Nu vă pot spune câtă bucurie mi-aţi făcut şi n-am răbdarea să aştept a citi lucrarea dvs. (…). Mulţumesc din tot sufletul. Semnat: Elisabeta”
Din “Universul”, 6 martie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache
sursa jurnalul.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri