Justiţia îngenunchiată de CSM şi DNA

Europarlamentarul Renate Weber a trimis la finalul săptămânii trecute o scrisoare deschisă în atenţia vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding, comisar pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, în care-i prezintă o radiografie a evenimentelor din sânul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Totodată, Renate Weber acuză abuzul procurorilor DNA care au iniţiat mai multe anchete în mediul rural, în urma referendumului pentru demiterea Preşedintelui României. Atunci, oamenii erau anchetaţi pe stradă şi puşi să jure cu mâna pe Biblie, pe capota maşinilor. Mai mult, susţine eurodeputatul: “Daniel Morar, la acel moment Procuror-şef al DNA, a mers mai departe şi, fiind nemultumit de deciziile unor judecători în cauze anchetate de DNA, a anunţat public că va începe urmărirea penală împotriva acelor judecători! Ceea ce a şi făcut! Împotriva a trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti”. La toate aceste abuzuri ale procurorilor împotriva românilor Comisia Europeană a închis ochii, susţine Weber.
Vă prezentăm, mai jos, câteva fragmente din scrisoarea trimisă de Renate Weber vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding. Intertitlurile aparţin redacţiei.
“D-na Vicepreşedinta Reding,
Vă scriu în legătură cu recentele evenimente care au avut loc în România, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), o instituţie pe care o consider crucială pentru un sistem judiciar independent, funcţional şi de încredere.
În opinia mea, de la înfiinţarea sa, CSM a fost conceput greşit, aducând împreună judecătorii şi procurorii, doar pentru că ambele categorii sunt magistraţi. Ştiu că un astfel de model există în alte state membre ale UE, însă cred că a fost o greşeală implementarea sa în România unde, în timpul comunismului, procurorii serveau regimul înaintea legii şi aproape niciodată oamenii. Ei erau cei mai puternici din sistem, nu doar pentru că interpretau şi implementau legea aşa cum doreau, deseori inventând infracţiuni sau amenintând avocaţii care îndrăzneau să-şi apere clienţii, ci şi pentru că de foarte multe ori dictau deciziile pe care judecătorii trebuiau să le pronunţe şi întreprindeau diferite acţiuni împotriva judecătorilor care îndrăzneau să nu se supună. După Decembrie 1989, procurorii au luptat cu tot ce au putut pentru a-şi păstra aceste puteri. Înfiinţarea CSM, cuprinzându-i atât pe judecători cât şi pe procurori, a fost o victorie. Deşi timp de mai mulţi ani a fost dificil chiar şi să se producă o schimbare de legislaţie, încet-încet judecătorii şi-au înţeles din ce în ce mai bine rolul în sistemul de justiţie şi independenţa lor s-a transformat dintr-un text scris în Constituţie într-o practică. În acelasi timp, mulţi procurori au devenit, la rândul lor, constienţi de propriul rol şi, din acest punct de vedere, lucrurile păreau să mearga în direcţia corectă.
CSM, institutia al cărei principal rol este să asigure calitatea şi independenţa sistemului judiciar, a fost în mod constant obiectul criticilor, atât în interiorul ţării, cât şi din partea Comisiei Europene, în principal pentru că nu făcea suficient pentru a reforma sistemul.
Mecanismul de Cooperare şi Verificare, înfiinţat cu bună credinţă ca un instrument menit să ajute şi să asiste România în eforturile sale de reformă, s-a îndepărtat încet de la scopul iniţial, iar în ultimii ani s-a concentrat mai puţin pe reforma justiţiei şi, din ce în ce mai mult, pe investigaţiile procurorilor, în special pe cele ale DNA. Pe lângă frustrarea pe care a adus-o în rândul multor judecători, care au considerat că eforturile lor nu contează în ochii Comisiei Europene, aceasta abordare a trimis şi un semnal greşit şefului DNA, fostului Procuror-General şi unor procurori anticorupţie. Aceştia, din nou, s-au considerat deasupra întregului sistem, având dreptul să facă orice cred de cuviinţă, cu binecuvântarea Comisiei, profitând în acest fel de buna credinţă, poate uneori naivă, a Comisiei. Aceasta este singura explicaţie pentru unele acţiuni care au avut loc în ultimii ani şi care nu ar fi fost posibile într-o ţară democratică normală, într-un stat de drept. Sunt multe astfel de acţiuni:
Tele-justiţie
1. Timp de mai mulţi ani am asistat la ceea ce am numit “tele-justiţie”, mai exact arestări spectaculoase, a zeci de persoane, în principal pentru acuzaţii de corupţie, desfăşurate mereu în prezenţa unor canale TV, invitate să transmită în direct acele acţiuni…Faptul ca, în multe dintre aceste cazuri, judecătorii nu au menţinut arestarea preventivă, faptul că fie punerea sub acuzare nu a mai avut loc sau persoanele au fost achitate, aceste lucruri nu i-au deranjat pe cei care au făcut arestările iniţiale şi a părut că nu sunt observate nici de Comisie.
2. De ani buni, aproape saptamanal, mass-media tot primeste şi publica transcript-ul unor conversaţii telefonice din cazuri aflate încă în investigaţie sau care nici macar nu făceau parte din vreo anchetă, o practică de tristă amintire, ce ne-a făcut să simţim că trăim din nou în timpul comunismului, când ascultarea şi înregistrarea conversaţiilor telefonice era regulă… Doar tehnologia s-a schimbat. Chiar şi Prim Ministrul României a declarat, în mod public, că este convins de faptul că telefonul său este ascultat şi conversaţiile telefonice îi sunt înregistrate ilegal. Mi-e teamă că are dreptate. Dar sunt convinsă ca veţi fi de acord cu mine că aşa ceva este inacceptabil într-un stat de drept. Spre marea dezamăgire a concetăţenilor mei, Comisia Europeană nu a scos niciun cuvânt în legătură cu această oribilă practică, în ciuda faptului că multe, foarte multe transcript-uri au fost, în mod clar, făcute publice….continuare in jurnalul.ro
