Karate: 15 medalii pentru careieni
În data de 23.03.2013, la Kazincbarcika, Ungaria, a avut loc competiţia de karate Shotokan „III. Kazincbarcika Open Cup”.
Au participat peste 150 de karateka din 15 de cluburi, din Ungaria şi România.
C.S. KARATE DO B.F.K.S. CAREI a participat cu 11 sportivi:
Abriham Amalia, Bács Máté, Blaga Bianca, Engber Ingrid, Knecht Patrik, Knecht Vivien, Mateş Şerban, Maurer Alex, Medvei Edvin, Oprea Sebastian, Tămaş Ecaterina, pregătiţi de antrenorii: dr. Fazekas György şi Dărăban Gheorghe, susţinuţi de Sempai Bartincki Attila şi vicepreşedintele Bartincki Lajos.
Toţi cei 11 sportivi s-au evidenţiat prin spiritul de karateka de care au dat dovadă, cucerind cincisprezece medalii: 9 de aur, 6 de argint, 3 de bronz.
Meritul aparţine competitorilor careieni, care au obţinut rezultate remarcabile:
La Kata (luptă imaginară cu adversari imaginari):
medalie de aur pentru: Abriham Amalia, Engber Ingrid, Medvei Edvin, Oprea Sebastian;
medalie de argint pentru: Bács Máté, Knecht Vivien, Tămaş Ecaterina.
La Kumite (luptă cu adversar):
medalie de aur pentru: Knecht Patrik, Mateş Şerban, Medvei Edvin, Oprea Sebastian;
medalie de argint pentru: Bács Máté, Engber Ingrid, Tămaş Ecaterina;
medalie de bronz pentru: Abriham Amalia, Blaga Bianca, Knecht Vivien.
La kata echipe, medalie de aur pentru echipa careiană formată din Abriham Amalia, Knecht Vivien şi Oprea Sebastian.