Plante rare puse în pericol la Foieni

• publicat la: 27 aprilie 2013
Plante rare puse în pericol la Foieni

În apropierea orașului Carei se află o comoară pe care nu mulți careieni o cunosc. Plante și animale rare conviețuiesc într-o rezervație naturală cunoscută doar de specialiști și foarte puțini inițiați. Este vorba de Rezervația naturală Dunele de nisip de la Foieni ce se regăsește la poziția 2677 în Legea 5/2000.

 Dunele continentale din apropierea localității Foieni sunt situate în Câmpia Nirului, care este parte integrantă din Câmpia de Vest. Aceste dune reunesc un impresionant număr de elemente sudice, mediteraneene, atlantice și pontice. Nisipurile necoezive ce formează corpul dunelor este fixat printr-o vegetație termofilă intrazonală. Asociația Festuco vaginatae-Corynephoretum are ca edificatori dominanți două specii arenicole rare: Festuca vaginata (păiușul) și Corynephorum canescens (perișorul).

Printre plantele și animalele rare pe care le regăsim în această rezervație naturală enumerăm: dedițelul păros (Pulsatila alba), hârciogul (Criterus cricetus) sau hamsterul comun, este un mamifer rozător, unica specie din genul Cricetus, erodiul sau stârcul alb (egretta alba), pasăre migratoare de culoare albă cu spatele împodobit cu un mănunchi de pene ornamentale lungi, lăstunul de mal (riparia riparia), cea mai mică specie de rândunici.

De ce abia acum venim cu astfel de informaţii? Poate pentru că nu ştim să apreciem ceva până nu îl pierdem.

În urmă cu puţin timp,profesorul Karacsony Karol a sesizat  pericolul in care se află unele dintre aceste specii in urma invadării zonei naturale protejate, de turme de oi.

Potrivit spuselor dumnealui,incepând din 1982,aceasta zonă a fost declarată arie protejată  o lunga perioadă de timp iar in ultimii ani aparţine de Reţeaua  Natura 2000.

Reteaua Natura 2000 este o retea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un esantion reprezentativ de specii sălbatice si habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci si pentru mentinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

In multe situatii, speciile si habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut si s-au mentinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, in majoritatea siturilor Natura 2000 se vor mentine activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor si habitatelor pentru care au fost declarate. Managementul acestor zone va trebui să ţină cont de faptul că Natura 2000 este, in primul rând, un instrument de conservare a biodiversităţii. Planurile de management vor include acele activităţi economice care ajuta la mentinerea si protejarea naturii si a mediului.

Urmare a păşunatului oilor pe acest teren,au dispărut dediţeii,o specie rară,pe cale de dispariţie .

Tot ce a fost aici de sute de ani este acum compromis.Acest tip de floră locală,cum  sunt dediteii( pulsatilla  flavescens) creşte numai pe acest tip de nisip continenetal ca cel de la Foieni.In România se află numai in această zonă,in Grădina Cailor,si mai rar se găseste la Simian ( Bihor).E un tezaur specific mondial.Incă nu sunt extinse cercetarile asupra tuturor tipurilor de plante si e păcat să pierdem ceea ce natura ne-a dat.La nivel mondial sunt peste 260 de mii de specii de plante din care au fost analizate doar 3 mii.La fel a fost şi in Madagascar când una din  plantele  pe cale de disparitie a fost supusă analizelor şi s-a descoperit că contine 160 de alcaloizi.Urmarea a fost că s-a dispus protejarea si apoi inmultirea ei pentru benenficiile sale asupra sănătăţii.

La Foieni,daca se va incerca protejarea acestei zone ,pe viitor,poate se mai pot salva si dediteii dacă au rămas rizomii” a declarat profesorul Karacsony Karol.

Daniela Ciută

comentarii

de Ocean la 28 aprilie 2013 - 08:08

Felicitari Doamnei Danielei Ciuta pentru aceasta descoperire, sa mai zica cineva ceva rau dupa acest articol la adresa ziarului Buletin de Carei.Vreu sa va informez pe aceasta cale caci toata munca si tot sacrificiul Doamna Ciuta il face pe bani ei si nu pe bani Primariei Carei, multa sanata-te si sa ne auzim de bine

Lasati un comentariu