Părintele Justin Pârvu a trecut la cele veşnice

• publicat la: 17 iunie 2013
Părintele Justin Pârvu a trecut la cele veşnice

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României s-a stins din viaţă. Părintele arhimandrit Justin Pârvu a murit duminică seară, la orele 22.40. “La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit,informeaza  napocanews.ro.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru  Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!”, informează www.petruvodă.ro.

Părintele Justin Pârvu nu a murit. Cerul s-a împodobit cu încă un mare Sfânt român mărturisitor, conducător al cetelor de sfinţi mucenici ai închisorilor comuniste. Hristos a înviat! ne spune pe blogul său jurnalistul Victor Roncea.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, cu dreptii si mucenicii !

Lasati un comentariu