Mircea Podoba, numit la conducerea Clubului Elevilor Carei

• publicat la: 10 decembrie 2013
Mircea Podoba, numit la conducerea  Clubului Elevilor Carei

Clubul Elevilor Carei are din această lună un nou conducător,în persoana  renumitului  antrenor Mircea Podoba.Postul a rămas vacant în urma decesului prematur  al lui Torzsa Ioan.

In cadrul conferinţei de presă din 21 noiembrie 2013,susţinută de preşedintele CJ,Adrian Stef, s-a prezentat varianta finală a asumării răspunderii pentru descentralizare, după aprobarea amendamentelor înaintate de Consiliul Judeţean.

Adrian Ştef a anunţat că după asumarea Legii descentralizării, şapte instituţii vor trece în subordinea CJ. Una din aceste institutii este şi Clubul Elevilor din Carei din subordinea Palatului  Copiilor  Satu Mare.

Astfel,începând din 2 decembrie 2013,urmare a adresei oficiale sosite pe adresa Clubului careiean,prof.Mircea Podoba este desemnat ca şi cadru didactic coordonator al Clubului Elevilor Carei,cu drept de semnătură pentru plăţile din Trezorerie.

L-am căutat pentru un scurt interviu.Ca de obicei, Mircea Podoba este de găsit în mijlocul copiilor  de care se ocupă cu grijă părintească.

Sala Clubului Tapo este una din realizările sale şi este mândru de aceasta.A inceput de la zero.Adică a primit sala în 2004,printr-o hotărâre a Consiliului Local,cu drept de folosinţă gratuită.Era o fostă  centrală termică. Acum este una din cele mai moderne săli de tenis de masă în care vin să se antreneze si elevi din Satu Mare.

Mircea Podoba este născut în data de 25 octombrie 1967 şi a absolvit Liceul Industrial nr.1 din Carei,actualul Colegiu Tehnic Iuliu Maniu.A urmat apoi cursurile Scolii Nationale de Antrenori Bucuresti si a Facultăţii de Educatie Fizică si Sport din Craiova.

Isi aminteste cu plăcere de perioada în care a lucrat ca administrator  la Scoala Vasile Lucaciu din Carei,timp de 8 ani,deoarece acolo a  făcut primi paşi ca antrenor,initiind copii in tainele tenisului de masă,un sport nou pentru oraşul Carei.

Clubul Tapo Carei l-a înfiinţat  în anul 1994 iar antrenamentele se desfăşurau în sala de sport a şcolii Vasile Lucaciu. Pasiunea pentru sport şi munca susţinută cu copii,a făcut ca nu peste mult timp să apară si rezultate demne de luat in seamă şi astfel,în 1999 a fost cooptat la  Clubul Elevilor din Carei la nou înfiinţata secţie de tenis de masă .

Generaţii intregi  au trecut prin mâna antrenorului Podoba care  a dat câţiva campioni  naţionali atât la individual cât si la echipe dar şi  sportivi la Clubul Olimpic.

Care sunt obiectivele, acum coordonatorului întregii activităţi de la Clubul Elevilor Carei?

Pentru mine,copii au fost şi sunt mereu pe primul loc.Tot ce îmi propun să fac este să fie în  beneficiul copiilor.Cu cât vor fi mai mulţi cu atât mă voi simti mai bine şi mai împlinit dacă voi reuşi să pun în valoare activitatea lor şi a celor ce se ocupă de instruirea lor.

Voi incerca  să le asigur conditii optime pentru desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul sectiilor clubului.Copii sunt viitorul acestui oraş si merită să investeşti în ei.Sunt şi copii cu aptitudini aparte, în orice domeniu de activitate, si doresc  să le dau şansa  să se afirme chiar dacă nu toţi dintre ei   beneficiază acasă de posibilităţi materiale  care să le permită participări la toate competitiile.

Va trebui să intocmim un calendar competitional cu toate evenimentele cultural artistice şi sportive la care putem participa şi va trebui să-l respectăm cu strictete”.

Dacă Mircea Podoba va conduce destinele Clubului Elevilor careieni precum Clubul Tapo,împărtăşind din experienţa sa de până acum si colegilor săi,cu siguranţă că vom avea ce să consemnăm în viitorul apropiat,la capitolul  „Realizări”.

Daniela Ciută

comentarii

de Florentina la 11 decembrie 2013 - 22:10

Felicitari Mircea, omul potrivit la locul potrivit.
Sper sa colaboram, imi doresc acelasi lucru pentru copiii din Carei care spre bucuria mea sunt ff talentati, nu trebuie decat sa ii descoperim.Iti doresc succes in tot ce iti propui.

de gratian boros la 12 decembrie 2013 - 10:27

Felicitari Mircea !

de Ocean la 12 decembrie 2013 - 12:21

Foarte bine Mircea. Succes pe mai departe.

de Horia Mărieș la 12 decembrie 2013 - 12:23

Subscriu la cele scrise de @gratian boros la 12 December 2013 – 10:27. În plus îi doresc mult succes noului cadrul didactic coordonator al Clubului Elevilor Carei. Îl rog să facă și în continuare la fel de mult ca și până acum ptr. progresul sportului careian și să nu cumva să se lase de antrenoratul de la TAPO în sportul (tenis de masă) în care a obținut atâtea rezultate de vârf pe plan național și internațional, fiindcă altfel, va avea de-a face cu mine. 🙂

Lasati un comentariu