Sub condeiul lui Eminescu…..

Motto:
„Eminescu n-a existat./A existat numai o ţară frumoasă/La o margine de mare…
Au mai existat şi nişte tei,/Şi cei doi îndrăgostiţi/Care ştiau să le troienească toată floarea/Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri/Care tot colindau pe deasupra lor/Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea/Trebuiau să poarte un nume,/Un singur nume,/Li s-a spus-Eminescu.”
(Marin Sorescu)
Proiectul nostru „Eroi şi sfinţi” este într-o amplă derulare şi, precum am mai postat evenimente de ale noastre, iată că şi acum am fost alături, pe data de 15 ianuarie, de ziua marelui poet naţional, Mihai Eminescu- acest erou al condeiului românesc. Elevii din clasa a VI –a B, însufleţiţi de un spirit naţional, au adus un demers de cercetare pentru tabelul intitulat „Gânduri despre Eminescu”, un tabel plin de curiozităţi, de inovaţii, de genul: „Ştiaţi că…?”.
Şi cum poetul nostru naţional era un romantic incurabil, iată că elevii au fost provocaţi şi ei la a scrie…dar nu orice fel de scriere, ci scrisori care să cuprindă un parfum de gânduri pentru Eminescu, gânduri adunate într-un mănunchi de flori ale copilăriei. O expoziţie cu desene reprezentând tematici eminesciene a fost pregătită în mod admirabil tot de aceşti tineri, care s-au inspirat din expoziţia cu volume de poezii ale marelui mânuitor al condeiului.
O altă activitate din această a zi a fost reprezentată de realizarea de peste 200 de ecusoane cu chipul lui Mihai Eminescu. Acestea au fost prinse cu grijă in pieptul participantilor de la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale, spectacol desfăşurat la Colegiu Tehnic Iuliu Maniu .
La finalul evenimentelor dedicate „emblemei poeziei româneşti”, fiecare elev a recitat câte trei poezii, apoi au cântat din lirica eminesciană, iar cei cu punctaj mai mare au recitat si in cadrul programului dedicat Zilei Culturi Nationale, anume Țol Anastasia împreună cu Păcurar Mihaela au recitat poezia Rugăciune
Prof. Dindelegan Carmen Maria
