Tenis de masă: bronz pentru careiencele de la Tapo

• publicat la: 8 ianuarie 2014
Tenis de masă: bronz pentru careiencele de la Tapo

În perioada  02-06 ianuarie 2014 a avut loc competiția de tenis de masă „HUNGARIAN CADET OPEN” la Budapesta, organizată de federația europeană de Tenis de Masă, unde au participat echipe din Austria,Germania, Anglia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Olanda,Turcia, Rusia, Belarus, Moldova, România și Ungaria.

 Clubul Elevilor TAPO Carei a participat cu o echipă de fete  formată din Dari Helga și Keresztesi Kitty, antrenate de Podoba Mircea de la Clubul elevilor- TAPO Carei.

In urma confruntărilor,careiencele noastre  au obținut următoarele rezultate:

3-0 cu  Statistika „B”, 3-0 cu Belarus „B” și 3-1 cu Niederscheim (Germania), obținând locul  I în grupă, calificându-se în sferturi (între primele 8 echipe) unde au eliminat cu scorul de 3-1,pe puternica echipă de la Bayern München(Germania), iar în semifinală au fost  învinse de favorita a doua a turneului, echipa națională a Sloveniei „A”, cu scorul de 3-1,obținând astfel locul al III-lea (medalie de bronz).

La individual, ambele sportive careiene s-au calificat din grupe pe tabloul principal de 32 unde au fost învinse din primul tur (Keresztesi Kitty a fost învinsă de o sportivă de la TT Baden – Würten(Germania), iar Dari Helga de o jucătoare  de  la Bayern München).

Dari Helga este elevă a Scolii Vasile Lucaciu din Carei  iar Keresztesi Kitty studiază la Ham Janos in Satu Mare de unde vine zilnic cu unul din părinţi pentru a se antrena la Clubul Tapo Carei cu  Mircea Podoba.

Cele două sportive  sunt nevoite să joace momentan pentru alte cluburi decât cel careiean datorită problemelor financiare adică nesusţinerii acestui club de către administratia locală sau alţi sponsori puternici.

Astfel,Dari Helga joacă pentru ExproGaz Medias iar Keresztesi Kitty pentru CSS Tg Mures dar antrenamaentele se desfăşoarş la Carei,la sala clubului TAPO.

Cazul lor nu este singular,cel mai talentat sportiv careiean la tenis de masă de până acum,o speranţă a acestui sport la nivel naţional ,micuţul Paul Silagy de aproape 9 ani,a fost transferat pe o perioadă de 1 an la CSS Odorheiul Secuiesc,tot datorită lipsurilor financiare  ale familiei şi clubului.

Deplasarea la Budapesta in vederea acestui concurs a scos din buzunarul părinţilor  200 de euro iar transportul a fost asigurat  din fondul in care au fost colectaţi cei 2% din impozitul doritorilor de a susţine acest sport local .

Cele două sportive vor participa la inceputul lunii viitoare  la Craoiva la o competiţie destinată  doar celor aflate în TOP12  naţional.

 

redacţia

 

comentarii

de Geta la 8 ianuarie 2014 - 12:30

Bravo Mircea!
Bravo parintilor si copiilor!
omul potrivit la locul potrivit.
cand este dragoste pentru ceea ce faci rezultatele apar rapid!

de de Ioan Danemarca la 8 ianuarie 2014 - 13:35

Draga Mircea
Nu am cuvinte.Esti un OM MARE
Felicitari tinerelor talente pentru dragostea cu care fac ceea ce vor.
Tot asa si la mai MARE

de gratian boros la 10 ianuarie 2014 - 18:00

felicitarile mele si un sincer BRAVO !

Lasati un comentariu