„Medalia de onoare” pentru Sorin Oros,directorul Teatrului de Nord

• publicat la: 27 martie 2014
„Medalia de onoare” pentru Sorin Oros,directorul Teatrului de Nord

Directorul Teatrului de Nord Satu Mare, actorul Sorin Oros, a fost distins cu „Medalia de onoare” în cadrul Galei Premiilor UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film), eveniment ce a avut loc vineri, 21 martie in  Bucureşti.

Distincţia i-a fost acordată pentru rolul Amiralului Hans Langsdorff din filmul documentar „Admiral Graf Spee”, o producţie ZDF, peliculă regizată de Martin Papirowski în mai- iunie 2008.

În cadrul galei organizate de regizorul Ioan Carmazan au fost premiaţi mai mulţi cineaşti, atât din România cât şi din Republica Moldova. Sorin Oros s-a născut în data de 1 decembrie 1967 la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Litere, Departamentul de Teatru, specializarea „Arta Actorului” în 1997. În perioada 2001-2003 a urmat un masterat în specializarea „Arta Actorului”, în cadrul Facultăţii de Litere Cluj-Napoca.

De-a lungul carierei sale actoriceşti a jucat într-o serie de piese de teatru dar şi în filme dintre care amintim: „Hârtia va fi albastră”, „Dolina”, „Păcală se întoarce”, „Admiral Graf Spee” şi „Atracţie mondială”. Totodată, a semnat regia mai multor piese de teatru. Sorin Oros s-a afirmat şi în literatură, fiind autorul volumelor „Pamflete” (vol. 1 şi 2) şi „Teatru?”.

Lasati un comentariu