Canicula face victime:doi înecaţi şi două incendii
În ziua de 10.06.2014, la ora 07.40, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat pentru continuarea căutării celor două victime înecate în Râul Someş în data de 09.06.2014.
Echipajul de intervenţie cu barcă a ajuns la locul intervenţiei la ora 07.46 începând, cu ajutorul accesoriilor şi a bărcii, căutările pe râul Someş.
În sprijin a fost chemat un echipaj de scafandrii din cadrul echipei de salvări speciale Multisalva.
Intervenţia pompierilor militari s-a încheiat la ora 13.00 căutările fiind continuate de echipajul de scafandrii Multisalva.
Echipajul de scafandri ne-a anunţat că a fost găsită o victimă, Jako Iuliu de 51 ani.
În ziua de 10.06.2014, la ora 13.41, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat pentru o persoană posibil înecată în balastiera din localitatea Dumbrava.
Echipajul de intervenţie cu barcă a ajuns la locul intervenţiei la ora 14.06 începând căutările cu ajutorul accesoriilor şi a bărcii.
În urma căutărilor victima, Rus Gabriel Romeo de 15 ani, a fost găsit decedat.Intervenţia s-a încheiat la ora 15.50.
În ziua de 10.06.2014, la ora 11.08, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a fost anunţat că, în cartierul Sătmărel, arde vegetaţie uscată în apropierea pădurii.
Echipajul de intervenţie a ajuns la locul incendiului, la ora 11.25, şi a constatat că arde vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 10 ha.
S-a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului.Intervenţia s-a încheiat la ora 12.25.
În ziua de 10.06.2014, la ora 11.21, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a fost anunţat că, în localitatea Adrian, arde vegetaţie uscată în apropierea pădurii.
Echipajul de intervenţie a ajuns la locul incendiului, la ora 11.51, şi a constatat că arde vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 5 ha.
S-a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului.La intervenţie a participat şi SVSU al oraşului Livada.
Intervenţia s-a încheiat la ora 13.10.