Jandarmii cinstesc ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi, luni, 1 DECEMBRIE a.c, în misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul manifestărilor prilejuite de ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, care vor avea loc în județul Satu Mare și vor participa cu un Detașament de defilare.
În municipiul Satu Mare, jandarmii sătmăreni vor asigura măsurile de ordine publică la toate manifestările organizate, unde vor participa oficialități de la nivel local și județean, sărbătoare la care sunt invitați să participe sătmărenii.
Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, echipajele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24 şi vor acţiona, cu preponderenţă, pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria face urmatoarele recomandări:
– să respecte solemnitatea manifestărilor;
– să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, etc.);
– să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
– să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;
– să respecte regulile stabilite de organizatori;
– să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
– să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice;
Pentru sesizarea faptelor antisociale cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Vineri, 28 noiembrie a.c., jandarmii sătmăreni au îmbrăcat haine de sărbătoare, aniversând cu anticipaţie Ziua Naţională a României.
În cadru festiv, după intonarea Imnului Naţional al României, Inspectorul – Şef al unităţii – colonel Vasile Bocea a dat citire Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, ordin prin care 1 maistru militar şi 60 de subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.
Tot cu această ocazie, 21 de ofiţeri şi 86 de subofiţeri au fost recompensaţi de către Inspectorul – Şef al unităţii cu mulţumiri, iar 6 ofiţeri şi 44 de subofiţeri au fost recompensaţi cu citare prin ordin de zi.
Inspectorul – Şef al unităţii a transmis tuturor cadrelor unităţii felicitările sale şi gândurile de bucurie prilejuite de această ocazie, reamintindu-le tuturor faptul că recompensele sunt rezultatul eforturilor depuse, iar pe viitor, acestea nu trebuie precupeţite pentru îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor încredinţate.