Tradiţii de Paşti la apa servită la robinetele careiene

• publicat la: 9 April 2015
Tradiţii de Paşti  la apa  servită la robinetele careiene

Unul din cititorii nostri fideli a trimis pe adresa redactiei un material întocmit ca urmare a  situaţiei în care se află o mare parte  dintre  careienii care  sunt  abonaţi la apa aşa zis potabilă de la robinete.

Apaserv vă dă  azi la Carei şi mai multă rugină pe ţevi, ca să putem vopsi ouă cu ea!

Pare incredibil, dar anul acesta nu va mai trebui să cheltuim o grămadă de bani pe vopsea de ouă, cerneală tipografică sau lacuri de uz industrial! Totul mulţumită conducerii Apaserv, care a hotărât să dubleze în Joia Mare conţinutul de rugină al apei de consum pentru ca românii să îşi poată vopsi ouăle direct de la robinet.

“Cu toţii ştim cât e de anevoios să obţii un ou roşu perfect, mai ales când vopseaua achiziţionată e de proastă calitate”, explică Onufrie Rîuleţ, şeful Departamentului Rugină şi Depuneri al companiei de apă.

Cum apa noastră e oricum roşiatică, era firesc să venim în ajutorul gospodinelor suplimentând rugina de pe ţevi. Acum trebuie doar să speli oul şi acesta va căpăta o culoare intensă, undeva între ruginiu şi sângeriu, exact ca ouăle de Paşte cu care suntem obişnuiţi din copilărie!”

“Dacă doreşti un roşu puternic, vopseşti ouăle cu primul jet, imediat ce ai învârtit robinetul. Pentru un roz pal, laşi apa să curgă jumătate de oră, să se limpezească, iar la anumite ore vom furniza şi alte culori, în funcţie de chimicalele toxice pe care le eliberăm în circuit – arsenic pentru ouă verzi, plumb pentru ouă sobre, gri, sau plutoniu-239 pentru ouă fosforescente”, adaugă reprezentantul Apaserv.

Acesta este un pamflet, a se trata ca atare!,  ne scrie cititorul nostru  fidel.

 

comentarii

de dimitriu radu mihai la 10 April 2015 - 05:20

acesta ramane o MARE PROBLEMA a acestui oras,asa cum o casa de construieste cu fundatia asa si in CAREI problemele se incep cu partea ce nu se vede (adica tevile din pamant,cablurile si tevile de gaz) si pe urma se urca spre cele vazute.Ca sa nu mai afirmam ca IARASI STRICATI TOT DUPA CE AM FACUT ACEST ORAS EUROPEAN!

Lasati un comentariu