În lipsa primarului Kovacs, consilierii aprobă Monumentul Comemorativ pentru refugiaţii români

• publicat la: 27 iulie 2015
În lipsa primarului Kovacs, consilierii aprobă Monumentul Comemorativ pentru refugiaţii români

Amânat şi răsamânat  de primarul Kovacs timp de peste 9 luni de zile, Proiectul de hotărâre  privind aprobarea amplasării unui monument menit să comemoreze  amintirea sutelor de  familii de români refugiaţi din Carei ca urmare a Diktatului de la Viena  din 30 august 1940,  a ajuns într-un final pe ordinea de zi a şedinţei CL Carei din data de 27 iulie 2015.

Nu ştim exact dacă semnalările Buletin de Carei din data de 8 iulie 2015 au avut impact asupra conştiinţei celor care au împiedicat până acum ridicarea unui monument în memoria celor ce au fost izgoniţi din casele lor  începând din 1940, doar pentru vina că  s-au născut  români. Important este că proiectul a fost supus dezbaterii din CL Carei.

In cursul zilei de azi, în şedinţele de comisii, preşedintele Asociatiei refugiatilor Carei, prof. Mihai Bertieanu a reintrodus schiţa dorită iniţial pentru monumentul comemorativ.  Această  schiţă  a fost refuzată  la una din întâlnirile preşedintelui Bertieanu cu reprezentantii primăriei Carei, pe motiv că …nu putem umple oraşul de cruci…, şi înlocuită cu o schiţă  în care apare în locul crucii , un cap de femeie. La întâlnirea de la inceputul anului, când a fost înloocuită schiţa monumentului ce continea şi crucea, a fost desemnat şi artistul care să execute varianta  cu cap de femeie.

In cadrul şedinţei de astăzi, a fost supus la vot  proiectul de hotărâre ce conţine  schita finală a monumentului, varianta  modificată,  aprobată de Asociatia Judeţeană  a Refugiaţilor.

A fost supus  dezbaterii si locul amplasamentului acestui monument. Pe planul de situaţie furnizat de Serviciul Urbanism de la Primăria Carei, locul de amplasament al monumentului era marcat printr-un punct, cu un marker, în condiţiile în care şeful biroului urbanism este un inginer.  Am semnalat acest aspect pentru a atrage atenţia tânărului consilier personal al primarului Kovacs. Fire frustrată şi complexată, acesta a criticat marcarea locului pentru amplasamentul dorit pentru bustul lui Mihai  Eminescu, de către preşedintele ASTRA Carei, ing. Daniela Ciută , în mod similar. Nu acelaşi lucru s-a întamplat in cazul sefului Biroului de Urbanism din primăria Carei. Şi nici despre interzicerea bustului lui Mihai Eminescu nu a mai scris tânărul angajat de primarul Kovacs ca şi consilier.

Potrivit solicitărilor prof. Bertieanu, unul din locurile de amplasament este  părculeţul din jurul bustului lui Avram Iancu, în perimetrul stabilit  pentru etnicii români de Primărie în colaborare cu Directia judeteană de cultură din Satu Mare. Nu a fost acceptată varinata amplasării în preajma bisericilor centrale  şi nici în părculeţul de lângă  sf.Florian.

Discutiile din cadrul şedinţei de consiliu au fost  legate de  locul exact al  amplasamentului şi materialele propuse.

Singurii care s-au implicat în dezbateri au fost şi de această dată consilierii liberali.

Adrian Bucureştean, Dan Bontea şi Marius Rusu au solicitat date legate de materialele din care este realizat monumentul şi de oportunitatea amplasării lui într-un loc iî care să nu obtureze monumentul închinat lui Avram Iancu.

Completări a adus şi consilierul Ilie Ciută.

Cine va  comanda  și cine plătește acest monument ?,eu știu foarte bine cât de mult vă doriți acest monument și citind foarte bine adresa, văd că ați încercat să-l faceți  cu prețuri cât mai mici ….soclul construit din beton armat și vopsit cu vopsea gălbuie…,am văzut în modestia dvs. cât de mult vă doriți să se facă acest monument și să se aprobe. Eu zic că am putea să-i ajutăm pe acești oameni cu o sumă mică, nu știu cît este, nu zic să o aprobăm astăzi dar haideți totuși să facem un soclu  îmbrăcat în piatră care nu costă foarte mult, deci să-i ajutăm dacă nu au fonduri, măcar  cu o parte să facem să- i ajutăm … am ajutat pe oricine care a încercat să facă ceva. Cu acest lucru, haideți să nu punem o vopsea care într-un an, doi, de la îngheț, de la ploaie  o să  cadă…. cât de cât, cum este la toate statuile din oraș, cum s-a făcut la Alexander Karolyi, la Ferdinand I,  cu o piatră care nu costă foarte mult…haideți să încercăm să-l facem cât de cât, pe măsura suferinței  acestor  oameni.

Proiectul a fost votat la final de toţi cei 14 consilieri prezenţi la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă a fost Păuşan Bujor. Primarul nu a participat la acestă şedinţă, deşi se afla în  sediul primăriei Carei. Alături de prof. Mihai Bertieanu, s-a aflat şi vicepreşedinta Asociaţiei Refugiaţilor, prof. Elena Coşarcă.

Puteţi urmări desfăşurarea discutiilor de la acest punct, în filmul de mai jos, de la minutul 18,20.

https://www.youtube.com/watch?v=tKz_5AF4EIU&feature=youtu.be

La  finalul ședinței, am stat de vorbă cu președintele Asociației Refugiaților filiala Carei, domnul profesor Mihai Bertieanu, care nu mai spera să ajungă să vadă aprobat acest proiect.

Mă  bucur  că  domnii  consilieri au înțeles  această problemă  legată de realizarea acestui  monument al refugiaților și mulțumesc tuturor celor au aprobat acest demers  cu modificările de ultim moment legate  de construcția acestui monument.   A fost o ședință lucrativă, văd că la toate punctele s-au pus  în discuție anumite chestiuni… Sper să reuşim să realizăm monumental cât mai  curând, depinde cât de repede adunăm fondurile necesare…nu-i atât de simplu, pentru că sunt  foarte multe aceste 284 de nume de familii care vor trebui trecute pe acea carte care va fi o carte deschisă de istorie  legată de perioada  1940 până în 1945…de fapt au fost mult mai multi refugiaţi … înafară de acest tabel care a fost întocmit în 1942 au mai plecat, foarte mulți… au mai plecat fortat și înainte şi  după 1942, astfel încât 98% din populația românească din orașul Carei a fost refugiată practic în 1940, 1941, 1942 și chiar în 1943 au mai plecat din Carei… n-au rezistat la o serie de acțiuni teroriste care au fost îndreptate împotriva lor, , de aceea au trebuit să plece  unde au văzut cu ochii… foarte mulți au fost încadrați în minele de cărbuni de pe valea Jiului, la Petrila…

Eu  mulțumesc consilierului Ciută care a ridicat problema înfrumusețării monumentului și a alocării unei sume de sprijin pentru acesta, pentru că suma va fi destul  de mare pentru realizarea acestui monument, și orice sumă este binevenită ca ajutor din partea oricui care ne ajută, chiar patronate, prin sponsorizări putem să facem acest lucru și să vedem dacă ne mai ajută chiar județul, ar fi foarte bine… întocmim un dosar și o să-l înaintăm Consiliului Județean să vedem dacă ni se aprobă o anumită sumă sau nu.

AnaMaria Roman

 

comentarii

de Horia Mărieș la 28 iulie 2015 - 03:47

Am văzut (pe sărite) filmul ședinței Consilului Local ce a avut loc în data de 27 iulie anul curent.
O să mă refer la un singur lucru. Și nici nu o să detaliez.
Cine este curios să înțeleagă de ce fac aceasta afirmație, n-are decât să vadă filmulețul.

Am constat din nou cu regret că atât secretarul Primariei Carei cât și unii dintre consileri, habar n-au de prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Primăriei Municipiului Carei, aprobat tot de ei, prin Hotărârea nr. 82/2012, regulament postat pe site-ul oficial al primăriei, mai ales în ce privește procedura de elaborare al proiectului ordinii de zi a ședințelor consiliului local, în ce privește aprobarea ordinei de zi, etc. Mai mare rușinica.

De exemplu, in cadrul ședinței din 27 iulie a.c., secretarul Primăriei a afirmat că introducerea pe ordinea de zi a diverselor proiecte de hotărâri și aprobarea respectivei ordini de zi este doar apanajul primașului, (după principiul „așa au vrut mușchii primașului”, fiindcă primașul este Dumnezeul ordinei de zi).

Total fals.

Conform celor scrise in Regulament (unul execrabil, agramat, scris intr-o limbă „străină”, ce-idrept), primașul n-are nici pe departe rolul de „conducător” al Consiliului Local, așa cum incearcă să inducă in conștiința vulgului acest neadevăr secretarul Primăriei Municipiului Carei, fiindcă – vezi Art. 34 alin. (2) – „Proiectul ordinii de zi se intocmeste (probabil de către secretarul Primăriei Carei care la Carei se confundă cu secretarul Consilului Local) la propunerea primarului, a consilierilor, secretarului, comisiilor de specialitate sau ale cetățenilor”.
Deci, dacă doriți să observați, cel puțin din acest punct de vedere, primarul este un oarecare, este pe exact aceeași poziție ca un cetățean oarecare, nu este nici un fel de „conducător iubit”, așa cum este alintat de exemplu de consilieril local Ionuț Oneț care se adresează mereu cu „conducerea”.

Însă , cf. prevederii Art. 34 alin. (2), aprobarea ordinei se zi se face numI de Consiliul Local și în nici un caz de primaș.

Este de notat rolul important ce-i revine, cf. Regulamentului, în organizarea ședințelor Consiliului Local, secretarului primariei, asta in cazul în care C.L. nu-și are propriul secretar, propriul personal, Vezi Cap. VI din Regulament, „Apararul permanent al consiliului local”.

Bref, mai terminați tovarășilor cu ideea asta cretinică, promulgată doar de cei cărora le convine acest lucru și anume că primașul ar fi șefuțul Consiliului Local. Ba dimpotrivă, ba este exact pe invers.
Primașul trebuie doar să execute tot ce se hotărește în Consilul Local.
Băgați la cap bine chestia asta domnilor consileri locali, mai schimbați-vă puțin mentalitatea, că nu mai trăim pe vremea tovarășului prim-secretar PCR din Carei, oricum s-ar fi numit acela.
C-așa-i treaba in democrație, cică de 25 de ani deja. N-ați aflat nici până acum?

de matei la 28 iulie 2015 - 22:53

am vazut ca pentru monument nu au militat decat liberalii iar consilierul psd tacea ca ..ala in papusoi; o fi trecut la pasaportul vecin sau banii din afacerile comune sunt mult mai aproape de sufletul lui ca si martirii expulzati de regimul hortist?

de Aurel la 29 iulie 2015 - 08:16

Asociatia refugiatilor are birou in sediul PSD Satu mare si ridicarea monumentului de la Carei a fost sustinuta numai de PNL Carei nu si de consilierii Psd.
Rasu plansu la acest judet de rahat!

de Pavel la 29 iulie 2015 - 12:25

Nu am vazut filmul dar cred ca pesedisti astia sunt chiar tampiti. Cum sa nu sustii asa ceva? Si se mira ca nu au sustinere din partea careienilor. Tradatori cu „T” mare!!!!

de matei la 29 iulie 2015 - 13:54

pai fa-ti timp si uita-te la film daca tot este linkul in articol!

de Vanca Tiberiu la 1 august 2015 - 14:34

Felicitări careieni! Este o mare izbândă.

de Horia Mărieș la 4 august 2015 - 04:29

Și dășteptul de Szasz Lorand, glăsui din nou din grota lui cea mai adâncă și întunecată:

„Sătmărenii s-au tot întrebat ce i-a apucat pe liberali de au devenit atât de gălăgioşi în ultima vreme. Brusc, aceştia au început să atace tot felul de false probleme atât în cadrul Consiliului Local cât şi în cadrul Consiliului Judeţean….Ce să mai vorbim despre Consiliul Local Carei, unde liberalii fac scandal la fiecare şedinţă. Vorbărie multă, acuze nefondate şi intervenţii deplasate”.

Băi frate-miu cel alb zis și Lorand, eu m-am uitat la filmul ăsta:
https://www.youtube.com/watch?v=tKz_5AF4EIU&feature=youtu.be

Matale te-ai uitat cumva la un alt film, la unul cu bețivani, cu droguri, cu halucinogene, cu muieri golașe?

Nu de alta, dar in filmul la care m-am uitat eu, am constatat fără nici un dubiu că in cea mai mare parte a luărilor de cuvânt din cadrul ședinței consiliului local, liberalii au avut dreptate.

Fii bun, dragă domnule Szasz Lorand, cel care ești plătit ca PFA prin contract de nașul lu’ matale zis și Jenő bacsi care dá cu cracii si fură de rupe, pentru ca să administrezi pagina de facebook „Primăria Carei Government Organization” („Government” pe dracu”; o administrezi matale pe dracu’ fiindcă toate postările de pe acolo aparțin ín exclusivitate celui cu care – mai mult decât probabil – împarți banii incasați de la Jenő, adică lui Megyeri Tamás Róbert zis si ” a magánember”), scoate-ți pentru o perioadá de timp ochelarii ăiA de cal pe care-i porti și ziua si noapte si pune-ti te rog niste ochelari cu lentile groase, de alea cu dioptrii +10, ca să vezi măcar și mata din când in când realitatea inconjurătoare.

Suplimentar, fii mereu cu ochii atintiți ca pe butelie, dar de data asta pe gæleata cu bălegar de cal adusă de la Manej de Veress, fiindcă s-ar putea să te trezești din nou cu ea in cap atunci când te afli in fața cupleraiului numit Arany Szarvas Fogadău, cu buna intenție de a-ți vizita nașul în hogaecul lui cel de luxus sau de lucskos káposzta, pentru a bea împreună tradiționalul bikavér.
Na szia.

Lasati un comentariu