Infracţiuni de furt

• publicat la: 5 august 2015
Infracţiuni de furt

La data de 04 august 2015, poliţiştii de investigaţii criminale careieni, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în urma activităţilor specifice desfăşurate au identificat şi prins 4 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt.

Astfel în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, la data de 02 august a.c.,  Alexandru S., de 20 de ani, Gheorghe S., de 18 ani, Monica B., de 34 de ani şi un minor în vârstă de 15 ani,  au pătruns în anexele unui imobil aflat în construcţie, situat în extravilanul municipiului Carei, judeţul Satu Mare, de unde au sustras mai multe bunuri cauzând un prejudiciu de 1000 lei.

Cele trei persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani,  au fost reţinute, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, pentru luarea măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ieri, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei Valea Vinului au surprins, pe raza localităţii Hrip, judeţul Satu Mare, doi tineri, de 17 şi respectiv 19 ani, care coseau lucernă de pe un teren care nu le aparţinea şi fără acordul proprietarului şi  o încărcau într-o căruţă. Prejudiciul în acest caz urmează a fi stabilit.  A fost întocmit dosar penal  şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

                             Un bărbat a distrus 5 indicatoare rutiere

 

          În cursul zilei de ieri, poliţiştii sectţiei Petreşti au identificat o persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de distrugere.

În urma activităţilor desfăşurate oamenii legii au stabilit că în noaptea de 01.08 Richard C., ar fi distrus prin îndoire 5 indicatoare rutiere, amplasate pe DJ 196C, pe raza localităţii Sanislău, judeţul Satu Mare.  Bărbatul care a cauzat un prejudiciu de 1000 lei, nu se află la prima încălcare a legii.Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.      

În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi  pe raza municipiului şi a  judeţului Satu Mare,  pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost reţinute 3 permise de conducere, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi depăşire neregulamentară. De asemenea au fost aplicate 128 contravenţii,  în valoare  de 17800 lei.

Lasati un comentariu