Bursa locurilor de muncă la Satu Mare
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, aduce la cunoștință tuturor agenților economici și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, că în data de 14.04.2016 va avea loc Bursa generală a locurilor de muncă, măsura activă care pune în legătură cererea cu oferta de locuri de munca de pe piața forței de muncă din județul Satu Mare.
Acțiunea se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor în data de 14 aprilie de la ora 8 până la ora 16.
Toți agenții economici care au locuri de muncă vacante, sau înfiintează noi locuri de muncă sunt invitați să le comunice la agenția județeană, strada Ion Ghica, nr. 36, telefon 0261/770237.
Noutatea din anul acesta este un spațiu special amenajat pentru prezentări de firmă și locuri de muncă. Agenții economici vor avea posibilitatea de a-și prezenta firma, domeniul de activitate, servicii oferite precum și de a-și descrie locurile de muncă vacante și care sunt cerințele de la posibili viitori angajați. Sunt alocate 15 minute pentru fiecare firmă și cei interesați sunt rugați să își anunțe dorința de a participa și mai ales să își pregătească o prezentare.