Daniel Prodan a murit în urma unui infarct, la 44 de ani
Fostul internațional, sătmăreanul Daniel Prodan a murit miercuri seară în urma unui infarct.
Jurnalistul Dorin Chioțea a anunțat pe pagina sa de facebook că fostul internațional Daniel Prodan a murit miercuri seară în urma unui infarct.
«Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund. Este cea mai grea știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.
Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea.
Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că „În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat„», a scris Dorin Chioțea.
„Se uita la televizor și s-a chirchit de durere. Nimic nu s-a mai putut face. Totul s-a întâmplat la ora 20:00. Echipele de descarcerare au intervenit timp de două-trei ore, dar nu s-a mai putut face nimic” au povestit cei din familie pentru Libertatea
Prodan s-a născut în martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți jucători români. Și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost cumpărat de Steaua, unde a jucat 3 ani.
sursa gsp.ro