Arhiva pentru 17 ianuarie 2017

24 Ianuarie, Ziua Micii Uniri, zi liberă. Spectacol de dansuri şi cântece populare la Oradea
Mai sunt puţine zile până la sărbătoarea Micii Uniri, 24 Ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române. Începând din acest an, 24 ianuarie este sărbătoare legală deci zi liberă. An de an ziua de 24 ianuarie este marcată în faţa Monumentului Ostaşului Român prin Te Deum, depuneri de coroane şi tradiţionala Horă a Unirii. Până
Mai multe articole

31 ianuarie 2017- data limită de depunere în termen a formularului 600 pentru stabilire plăţi anticipate la contribuţia de asigurări sociale
,,Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii” – formularul 600 se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, care determină

„Micul Prinț” şi comedia „Cină cu proști” la Teatrul Municipal Carei
Joi, 19 ianuarie, de la ora 11, Sala Deak Endre a Centrului Cultural Carei va găzdui piesa de teatru realizată de Marius Costache după „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery. (spectacol cu abonament). Regia artistică și păpușile: Marius Costache Scenografia: Alexandru Radu Distribuția: Prințul

Din 4,4 milioane lei alocaţi pentru învăţământul careian în 2016 nu a mai ajuns nimic pentru …geamuri
Pe pagina Primăriei Carei a apărut azi, 17 ianuarie 2017, un material cu detalii despre bugetul de venituri şi cheltuieli de anul trecut, despre valoarea investiţiilor, a încasărilor , a sumelor primite ca sponsorizare sau a celor alocate unor direcţii din cadrul instituţiei. Luăm la

Atenţie la modificările legislative ale Codului Fiscal
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, informează contribuabilii în ceea ce priveşte noile modificări legislative ale Codului fiscal. -contribuabilii care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, definită potrivit Ordonanţei Guvernului nr.

Accident rutier cu victime
În cursul serii de ieri, în jurul orei 21:03, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, în localitatea Negreşti Oaş. La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială

Vom avea grădiniţă confesională? Pe când şi clase cu predare în limba română la toate specializările din învăţământul profesional?
Potrivit spuselor primarului Kovacs din data de 11 ianuarie, guvernul maghiar va sprijini dezvoltarea învăţământului confesional cu prilejul aniversării a 500 de ani de la apariţia cultului reformat, fapt ce se va concretiza în Carei prin înfiinţarea unei grădiniţe pentru membrii acestui

Mesagerul Albastru, la primul număr din acest an
A apărut primul număr din acest an al revistei de opinii şi atitudini culturale Mesagerul Albastru, avându-l ca fondator pe Ioan Andreica. Semnează în această ediţie Antoaneta Turda- ,,Livia Mărcan – Viaţa întru rostire de cuvânt,, Preotul Radu Botiş-,, Date şi întâmplări

Frauda descoperită de OLAF la Budapesta
Nu numai România are parte de scandaluri de corupţie. Vecina noastră de la vest, Ungaria a fost prinsă cu ocaua mică în legătură cu proiectul de construire a magistralei 4 de metrou din Budapesta, fapt pentru care Comisia Europeană ar putea impune Ungariei o amendă de 76,6 miliarde de forinți