Arhiva pentru mai, 2017
,,ISTORIA TRĂITĂ” lansare de carte
În data de 11.05.2017 a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia un frumos şi emoţionant eveniment, lansarea cărţii cu titlul mai sus amintit, care constituie apogeul măiestriei creative a autorului col.(r) Dorin Oaidǎ. În prejma festivităţii, încet, încet, sala a devenit arhiplină, semn că avea să se petreacă ceva deosebit.Şi
Mai multe articole
Avocatul Poporului la Satu Mare
Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 10,30 la Palatul Administrativ din Satu Mare va fi prezent reprezentantul Biroului Teritorial al instituției Avocatul Poporului, pentru a susține audiențe. Se poate adresa instituției Avocatul Poporului orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept
Ce este Intreprinderea Socială de Inserție?
Conform Legii nr.219/2015,intreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care: Are permanent cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați reprezintă cel puțin 30% din totalul timpului de lucru
Întâlnire la Guvern pentru combaterea pirateriei din domeniul transporturilor de persoane
la Ministerul Transporturilor (MT) o nouă discuție a membrilor Guvernului României cu reprezentanți ai transportatorilor, membri COTAR, la solicitarea acestora. Întâlnirea a avut loc în contextul în care Guvernul României este interesat de crearea unui cadru legislativ ce are în vedere combaterea
Primarul Kovacs incită împotriva Adunare Generală ASTRA la Carei prin finul său plătit ca PFA din banii careienilor
Foi de dafin, furculiţe şi alte cele pentru chefurile UDMR Carei plătite de primarul Kovacs din banii careienilor iar când vine vorba de manifestare românească de amploare cu participarea Academiei Române la Carei scoate la înaintare presa de scandal. În urmă cu o săptămână am fost
Asfaltarea care deosebeşte un primar de Satu Mare de unul de Carei
Buletin de Carei a semnalat în repetate rânduri calitatea lucrărilor de asfaltare pentru care Primăria Carei s-a împrumutat de bani (ceva peste 5 milioane de euro). Mai ales lipsa bordurilor şi a pregătirii patului pe care se toarnă covorul asfaltic. Nu toţi cititorii au înţeles importanţa
Bustul lui Mihai Eminescu de la Carei a fost dorit doar de ASTRA Carei
Ultimul număr al ziarului editat de consilierul personal al primarului Kovacs sub egida asociaţiei Nagykaroly es Videke si UDMR unde consiliera Venig este membru fondator, membru în comitetul director şi administrator prezintă noi minciuni legate de BUSTUL LUI MIHAI EMINESCU din Carei.
,,Bani pentru afaceri,, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie din Satu Mare
Camera de Comerţ şi Industrie Satu Mare în colaborare cu Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie Cluj, organizează seminarul de informare cu titlul: „Bani pentru afaceri în perioada de programare 2014 – 2020: oportunităţi actuale de finanţare pentru întreprinderi” Tematica
Ce sunt antioxidanţii şi de unde îi putem lua?
O alimentatie sanatoasa cuprinde toti nutrientii necesari dezvoltarii si functionarii corecte a organismului. Antioxidantii sunt parte dintre acesti nutrienti esentiali care ajuta la imbunatatirea sistemului imunitar. Ce sunt antioxidantii? (h2) Sunt un ansamblu de vitamine (A si E), minerale (seleniu)
Sute de locuri de muncă vacante pentru montatori subansamble. Oferta de locuri de muncă
AJOFM Satu Mare pune la dispoziţia celor interesaţi pentru săptămâna viitoare 694 de locuri de muncă. A crescut cererea pentru montatori subansamble la 305 dar sunt căutaţi şi tâmplarii sau zidarii. Structura pe meserii : MESERIA Locuri AGENT CONTRACTARI SI ACHIZITII (BROKER MARFURI) 1 AGENT



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei