De ziua lui Mihai Eminescu un maraton al poeziei româneşti
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a aniversării a 168 ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei în colaborare cu Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” organizează cea de-a cincea ediție a Maratonului poeziei românești. Acesta are ca scop popularizarea autorilor români de poezie în rândul tinerilor și conștientizarea importanței cunoașterii propriilor valori culturale.
Maratonul poeziei românești se va desfășura luni, 15 ianuarie 2018, între orele 10.15 – 13.00, în Sala de simpozioane a Castelului Károlyi și va consta într-un recital de poezie, susținut de elevi invitați de la instituțiile de învățământ din municipiul Carei.
Se vor putea recita poezii scrise de autori români, indiferent de curentul literar sau de genul de poezie abordat.
Vă invităm pe acestă cale să participați la Maratonul poeziei românești.