Limba română instaurată la locul cuvenit la Carei pe clădirea Şcolii gimnaziale nr.1

• publicat la: 15 februarie 2018
Limba română instaurată la locul cuvenit la Carei pe clădirea Şcolii gimnaziale nr.1

Coincidenţă sau nu cert este că Primăria Carei a schimbat ordinea plăcilor comemorative de pe clădirea şcolii gimnaziale nr.1 înainte de sosirea Prefectului Darius Filip la o manifestare în această locaţie.

De astăzi, 15 februarie 2018, limba română şi-a recăpătat statutul de limbă oficială a statului în această clădire. Mai rămân clădirea Colegiului Tehnic Iuliu Maniu şi centrul oraşului unde cele 2 monumente amplasate fără toate aprobările au înscrisurile cu limba română sub cele din limba maghiară.

Despre aceste aspecte  informaţiile nu sunt complete pentru  cititorii de limbă maghiară. În materialele apărute în presa de limbă maghiară administrată de consilierul primarului nu este specificat decât faptul că Dan Tănasă a iniţiat un proces în calitate de preşedinte al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa şi că Primăria Carei este  nevoită să schimbe ordinea plăcilor comemorative.

Lipseşte din comunicare faptul că nu sunt  singurele cazuri deoarece şi pe recent dezvelitele monumente din centru, limba română, limba oficială a României, este pe locul doi ca înscris  de parcă  am fi pe teritoriul altui stat. E păcat să lăsăm impresii greşite  când de fapt se doreşte intrarea în normalitate.

http://www.buletindecarei.ro/2018/02/dan-tanasa-obliga-primaria-carei-sa-amplaseze-corect-doua-placi-comemorative-nu-sunt-singurele.html

Buletin de Carei

Lasati un comentariu