Încrustări istorice. Cum s-a otrăvit opinia publică

• publicat la: 11 April 2018
Încrustări istorice. Cum s-a otrăvit opinia publică

Vrem să atragem de astă dată atenţia cetitorului asupra unei propagande căreia, poate, nu i-a dat până acum atenţia meritată. E vorba de caricaturile din revistele umoristice. Se spune, şi pe drept cuvânt, că în vino veritas, că in vin zace adevărul, că — dacă ai beut ceva mai multişor — ți se dezleagă limba şi spui adevăruri tăinuite. Cu tot atâta îndreptăţire s-ar putea formulă o teză: în caricaturile de prin revistele umoristice ale unui neam se reflectă mentalitatea neamului respectiv, adevărul situaţiei sale. Un psiholog-sociolog ar putea scoate interesante deducţii din colecţiile de reviste umoristice, folosindu-se de reproducerile unui Fuchs(Langen, Miinchen), Grand-Carteret (despre Wilhelm II), etc.

Caricatura cade şi în domeniul propagandei. Dacă Gustave Le Bon arată cum o idee îşi taie albia în opinia publică, fiind mereu frământată, fiind întruna adusă în faţa cititorilor, sub noi şi noi forme – o lozincă, bună sau rea, irelevant aici, ajunge să intre în visteria comună a conştiinţei unui popor. Aşa se creează opiniile. Ce studiu minunat s-ar putea scrie despre: cum s-a înveninat opinia publică maghiară înainte de războiul (prim mondial) cu idei pline de repulsiune, de scârbă faţă de «naţionalităţii>>! Priviţi la reproducerea noastră a primei pagini din «KisUjsâg».

O publicaţie care se răspândea la zeci de mii de cetitori, mai cu seamă la ţară. Ilustraţia ce reproducem n-a vrut să fie caricatură, dar este. Desenatorul ne arată cum crede el că au demonstrat studenţii universitari români din Vechiul Regat împotriva statului maghiar, în faţa unor jandarmi unguri, în Ungaria. Priviţi ce înfăţişare de sălbateci au studenţii români şi ce costume! ce ţinută de sfântă apărare -fn schimb – la nobilii jandarmi. Gândiţi-vă că o astfel de ilustraţie a colindat din mână în mână pe la zeci de mii de cititori, ba şi analfabeţi şi copii care abia ştiu să buchisească.

A mai venit «Borszemlanko», revista umoristică, una din cele mai răspândite în vechea Ungarie – ca «Furnica» Ia noi – şi ne-a arătat, cu creionul ascuţit al lui Homicsko, care nu este un caricaturist de dispreţuit pe «valahul» opincar, cum e strâns Ia piept, de «Fariseul dela Geszt», Tisza, şi cum acelaşiTisza strânge pe «valah» de gât – tu zici, caricaturistule maghiar! Spuneţi, nu vă moare râsul pe buze? In vino veritas! In caricatura veritas! Fireşte, caricaturistul voia să arate ce mare şiret, ce mare «Macher» este Tisza ăsta! Cât e de «diplomat». (Diplomaţia lui a dus, fatal, la 1918!) Închipuiţi-vă aceste soiuri de caricaturi şi de ilustraţii în cotidianele de bulevard, cu tiraj mare, răspândite la lume şi ţară, luni, ani de-arândul. Picătură de picătură – zi de zi – s-a prelucrat opinia publică, încât «Valahul» putea fi numai «bocskoros» (opincar), numai retrograd, numai semi-sălbatec, încât zidurile chinezeşti care despărţeau pe cetăţenii aceleiaşi patrii ajungeau tot mai groase, în loc de a se fi subţiat. Batjocura faţă de tineri intelectuali români din vechiul regat român, fiindcă încercau pe drept cuvânt – să protesteze când se convingeau că fraţi de ai lor n-au putinţa să se bucure de binefacerile unei culturi româneşti, conform trebuinţelor lor şi a contribuţiilor lor la visteria statului din care făceau parte?

Zeflemeaua pentru starea, parţial, înapoiată a unei părţi din românime, stare pentru care românimea nu putea fi făcută responsabilă?

Dar priviţi harta «umoristică» — pe care ne-a oferit-o, într-un număr de Paşti (!), revista umoristică vieneză «Kikeriki» (1904): «Austro-Ungaria». E foarte elocventă! Iată-le pe toate popoarele din fosta monarhie, cum îşi sar în cap, reciproc, în toate regiunile. Iată antagonismele cele mai crase. Cehul şi neamţul în Boemia se mănâncă, românul cu ungurul şi neamţul în Ardeal, italianul cu neamţul în Tirol, etc. Kossuth Ferencz trage un ceardaş unguresc pe globul unguresc. Cum s-a răzbunat acest ceardaş! (în 1919) Cum s-au răzbunat aplauzele unanime ale politicienilor, din ilustraţia «Fariseul dela Oeszt»! Şi priviţi şi şunca de Praga, din acelaşi număr al revistei «Kikeriki». Mutra dizgraţioasă, tăiată în şoriciul şuncii vrea să înfăţişeze pe un ceh. Dinţi tătăreşti, nas cârn, râs prostesc, ochi de idiot. Toată ura de rasă împotriva unui popor cu care trebuia să se găsească un modus vivendi, un mod de trai, dacă voiai să salvezi monarhia austro-ungară. Aşa a fost prelucrată opinia publică de ceice redactau revistele umoristice în Austria şi Ungaria. Cititorul ungur în marea sa majoritate nici habar n-avea că există şi alţi valahi, cu care trebuie să te înţelegi; cititorul german din Austria vedea caricatura lui Wenzel .şi asculta refrenul batjocuros al cupletului «Servus Brezina»; neştiind că Brezina este unul din cei mai remarcabili poeţi ai timpului.

Şi aşa am ajuns la 1914! Veţi zice: iacă, nişte ilustraţii-caricaturi inofensive! Adunate zi de zi, săptămână de săptămână, otrăvesc, da, otrăvesc – opinia publică. Antagonismele sporesc la îndemnul lorşi colaborarea ajunge tot mai grea. A, fireşte, nu poţi pretinde dela un caricaturist, care – în urma meseriei sale e chemat să caricheze ceva – să aştearnă peste toate desenele sale isop şi să ne prezinte numai sentimentalităţidulcege. Preabine: fie piper, chiar piparcă – dar de ce calitate?

Propaganda începe a fi studiată conştiincios şi din punct de vedere etnopsihologic în zilele noastre. Profesorul I. Plenge ţine în Germania cursuri universitare despre «Propaganda germană» pentru viitor; alt profesor german, Ferdinand Tonnies, a scos o carte de 584 de pag., în care analizează: «Critica opiniei publice» în Statele Unite, în Anglia, în Franţa, in Germania, etc. Se caută puncte de reazim, psihologice, pentru o propagandă naţională. Cine vrea să analizeze demenţa în propaganda maghiară şi austro-germană de dinainte de război va avea un bogat material, de categoria celor 4 reproduceri ale noastre. Se naşte o foarte îndreptăţită întrebare: Să nu ne ingreţoşăm de câteori vom da de aici înainte de astfel de caricaturi şi desenuri de «reportaj» care întărită opinia publică ? Nu simţiţi cum gâlgâie sângele nevinovat în viitorul apropiat dacă aplaudăm sau lăsăm necriticată atmosfera ce vrea să o răspândească aceşti bolnavi mânuitori de condei şi de creion?

H. P. P. Transilvania, an 55, nr.3-4/1924, p.119-122

Rubrica Încrustări Istorice este întreţinută de colaboratorul Buletin de Carei, col(r) dr. Constantin Moşincat

comentarii

de U.P la 12 April 2018 - 20:04

Dar ce ne miram cind la copiii de astăzi li se baga in cap ca romanii au venit de udeva nu se stie de unde au mincat briza de oaie sau inmultit peste măsură si au deranjat poulatia maghiara ca si cum cind au cotropit Transilvania bine organizati si sălbatici din Asia au gasit acest teritoriu unul din cele mai fertile din Europa pustiu fără populatie autohtona.

de Buletin de Carei la 12 April 2018 - 20:49

Lipsa reactiei societatii romanesti este condamnabila. Profesorii de istorie au responsabilitatea de a oferi informatiile corecte elevilor atunci cand aud astfel de dezinformari.

de UP la 19 May 2018 - 17:10

Liderii maghiari nu i-si dau seama ca prin izolarea pe care o fac cu tineretul lor ii va duce la pierie.Se va forma o generatie care va crede ca limba maghiara este o limba de uz intrnational iar cultura maghiara este cea mai dezvoltata din Europa.Ei sunt educati sa dispretuiasca pina si marile culturi europene franceza, engleza, italiana, ce sa mai zic de romana care este o limba urita.Sint atit de inconstienti incit nu vad ca limba maghiara este o limba ne europeana pe care nu o poate invata nici un european original. Aceasta izolare lingvisticoculturala i-si va face ula un puct efectul de bumerang tocmai in capul celor care au gindito si promovato.Astept pareri.

de unio la 21 May 2018 - 20:25

Reactia exista. Numai ca ea este rapid taxata de “liderii de opinie” cu etichete ca “extremism” si “nationalism – comunism”. Vadim si Funar – ca si Partidul “Romania Mare” – au fost prezentati foarte des ca “mancatori de unguri”, nebuni, extremisti, criminali etc. Pentru moment, deruta si confuzia diseminate de respectivii formatori de opinie cu privire la nationalismul extremist romanesc pare sa se bucure de succes. Evident ca aceiasi “formatori” eludeaza manifestarile sovine, antiromanesti ale ungaristilor, ca si cum ungaristii ar fi democrati pana in strafundul fiintei lor, extremismul fiind prezent numai la romani. Profesorii de istorie nu pot avea nici o responsabilitate atata timp cat programa / curricula le pretinde sa faca ceea ce ghiceste ministerul educatiei, care aloca tot mai putine ore saptamanal unui obiect ale carui valente formative vizeaza stergerea identitatii nationale romanesti in vederea unei ipotetice integrari in viitoarea lume globalizata, satul mondial fara natiuni sau popoare.

Lasati un comentariu