Arhiva pentru august, 2018
Primarul din Carei are un consilier neinformat şi neprofesionist
Un singur articol şi o plasă de greşeli. În materialul apărut pe blogul consilierului primarului Kovacs apare la un moment dat localitatea Marna Mare, localitate care nu există dar pe care a tastat-o cu mânuţa lui. Tot el scrie şi despre o calitate inexistentă pentru Daniela Ciută în cadrul Asociaţiei foştilor refugiaţi din 1940. La
Mai multe articole
Tinerii de la ASTRA Carei revin acasă cu recunoaşteri ale pregătirii lor
Au revenit acasă tinerii care au participat la Tabăra Națională de Cultură Etnografică „Acasă la noi” de la valea Budului din judetul Bacău.Tabăra a fost una gratuită şi a recompensat activitatea culturală a tinerilor. Potrivit participanţilor, ediţia din acest an a fost o deplină
Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui ţării, Parlamentului, Guvernului şi Prefecturii Satu Mare
Am primit pe adresa redacţiei o Scrisoare Deschisă din partea domnului Mircea Cosma pe care o redăm în continuare. ,,Cine din Primăria Carei a dorit să ascundă de ochii poporului Monumentul Ostaşului Român inaugurat în 1964?? Cine modifică şi cu acordul cărui Ministru al Apărării sau
Somaţie! Răspundeţi la adresele depuse la Registratura din Primăria Carei
La Primăria Carei adică UATM Carei NU SE RĂSPUNDE la adresele depuse la Registratură. O fi noua politică de când au fost înlocuite plăcuţele oficiale cu tricolor de pe faţada clădirii. Aceasta este doar una dintre adrese.
,,Reabilitarea mormintelor și a operelor comemorative de război din județul Satu Mare” un proiect demarat de Consiliul Judeţean
În Anul Centenarului, în județul Satu Mare demarează proiectul „Reabilitarea mormintelor și a operelor comemorative de război din județul Satu Mare”. Aproximativ 40 de monumente din mai multe localități ale județului vor beneficia de un amplu proces de restaurare prin intermediul unui
Kovacs merge la dezveliri de monumente în Ungaria nu şi în localitatea unde este primar
,,Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a participat zilele trecute la manifestările organizate cu prilejul împlinirii a 45 de ani de când localitatea înfrățită Nyirbator (Ungaria) și-a reprimit titlul de oraş,, apare scris pe pagina de Facebook a Primăriei Carei dar şi pe site ul oficial
Bani europeni ceruţi pentru cartierul Republicii şi folosiţi pentru parcul Kosuth
Locuitorii din cartierul Republicii au trimis pe adresa redacţiei Buletin de Carei imagini de la singurul loc de joacă, un spaţiu amenajat în spatele garajelor.
O careiancă în pregătire cu lotul naţional de fotbal juniori
O nouă recunoaştere pentru antrenorul Nicuşor Jurj. Munca depusă de domnia sa nu este în zadar. Fotbalista careiancă Daiana Oneț participă la stagiul de pregătire cu lotul național al echipei de fotbal feminin junioare U15 al României, la Tărlungeni (jud. Brașov) în perioada 18 –
ISU Someş ,,trimis la plimbare,, de primarul Careiului şi preşedinta de şedinţă de la CL Carei
Pe Ordinea de Zi a şedinţei din 14 august 2018 a Consiliului Local Carei a figurat şi o adresă a ISU Someş Satu Mare din data de 7 august 2018. Copiile acestei adrese au fost trântite în mapa de lucru a consilierilor locali fiind încadrată la punctul Diverse. Cu alte cuvinte primarul Kovacs
Asociaţia pentru protecţia animalelor Puffi Carei
Încă de la înfiiţarea Asociaţiei non-profit pentru protecţia animalelor PUFFI redacţia Buletin de Carei a sprijinit activitatea acesteia având în vedere că este una benefică întregii comunităţi. Am consemnat fiecare întrunire care a avut loc şi am mediatizat fiecare Târg de adopţii



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei