APM a marcat Ziua Vârstnicilor la Ciumești și la Casa Vânătorilor din Foieni

• publicat la: 2 octombrie 2019
APM a marcat Ziua Vârstnicilor la Ciumești și la Casa Vânătorilor din Foieni

În fiecare an 1 Octombrie este o zi specială nu numai pentru semenii noştri care trăiesc perioada frumoasă a pensionării dar şi pentru noi care aşteptăm cu nerăbdare, an de an, sărbătorirea acestui eveniment împreună cu colegii noştri pensionari.
APM Satu Mare celebrează 11 ani de când a inințiat întâlnirea anuală cu colegii pensionari pentru a petrece câteva ore împreună, în primul rând, dar şi pentru a cunoaşte şi a vizita obiective de investiții cu care se poate mândrii judeţul Satu Mare şi care contribuie la dezvoltarea durabilă a județului nostru. An de an, până acum s-au vizitat obiective emblematice pentru judeţul nostru, fie ele culturale, turistice sau economice: Complexul de educaţie ecologică „Casa verde”, Tabăra ecologică de la Tarna Mare, Castelul din Carei, Fabrica First Biogaz și Cetatea din Ardud, Casa meşteşugarilor,  Centru de recreere Kentaur – Atea, Depozitul ecologic de deşeuri – Doba, Fabrica de ciocolată – Odoreu, Lacul de la Călineşti Oaş, SC Alu Menziken  SRL, Complexul arheologic ,,Cuptoarele dacice”, Castelul renascentist Lonyai  și pălincia Zetea din Medieşu Aurit.

În acest an, din dorința de a cunoaște mai bine biodiversitatea județului și de a cunoaște rezultatele implementării proiectului ROLLERLIFE+, obiectivul vizitat a fost Situl Natura2000: Câmpia Nirului – Valea Ierului (ROSPA0016), precum și obiectivele de investiții din această zonă protejată: Societatea Agricolă ,,Schamagosch” din Ciumeşti al cărui manager în persoana dlui Löchli Mihály a prezentat  realizările companiei începând cu mica întreprindere de procesare a legumelor şi fructelor,cultura plantelor, creşterea animalelor şi până la renumita  tabără de echitație înființată  în special pentru copii dar şi pentru toți cei care sunt pasionați de sportul minții şi a sufletului.

Finalizarea vizitei a fost la Casa Vânătorilor de la Foieni, obiectiv turistic deosebit de atractiv care a oferit posibilitatea prezentării proiectului ROLLERLIFE aflat în curs de implementare şi care are ca obiectiv protejarea dumbrăvencei, precum şi depănării amintirilor legate de anii petrecuți împreună.

LA MULȚI ANI COLEGILOR PENSIONARI !

 

Lasati un comentariu