Poliția intervine la o infracțiune rutieră și una silvică

• publicat la: 23 ianuarie 2020
Poliția intervine la  o infracțiune rutieră și una silvică

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 22 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38 000 de lei.

Astfel, la data de 22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38 000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto.

Astfel 4 dintre aceștia nu au acordat prioritate de trecere autovehiculelor care aveau acest drept, alți 4 șoferi au depășit viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, doi au fost depistați în timp ce efectuau depășiri neregulamentare iar un alt conducător auto a fost depistat pe raza municipiului Satu Mare având o concentrație alcoolică de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Acțiune pe linie silvică

 Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au acționat, ieri, 22 ianuarie a.c., pe raza localității Păulești ocazie cu care au verificat și controlat respectarea prevederilor legale a exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos.

Astfel, au depistat doi bărbați de 36, respectiv 41 de ani, în timp ce transportau cu autovehiculele acestora, material lemnos fără respectarea prevederilor legale.

Față de cei doi, polițiștii au dispus sancționarea contravențională conform legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, 8,5 mc, a fost ridicat în vederea confiscării.

La Carei nimeni nu a verificat niciodată unde a ajuns masa lemnoasă rezultată în urma tăierilor a sute de arbori din Parcul Dendrologic Carei, unii dintre ei fiind esențe deosebit de valoroase.

   

Infracțiune rutieră

  Astăzi, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, au identificat în trafic, în oraș Negrești Oaș, un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus de polițiști la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

 

 

Lasati un comentariu