Uite aparatul, nu e aparatul! Testările pentru Covid 19 se fac la Satu Mare nu la ,,spitalul mare laborator,, Carei

• publicat la: 20 mai 2020
Uite aparatul, nu e aparatul! Testările pentru Covid 19 se fac la Satu Mare nu la ,,spitalul mare laborator,, Carei

Praful s-a ales de  promisiunile privind dotarea cu aparat de testare Covid 19  pentru Spitalul Municipal Carei, spital pe care primarul Kovacs l-a dorit în administrarea Consiliului Local. Careienii au fost nevoiți să plece la Spitalul Județean Satu Mare pentru orice urgență medicală și au fost cazuri în care  nu au mai ajuns să fie salvați. Nici de aparatul de testare Covid 19 nu ne putem folosi la Carei deși a fost achiziționat prin eforturi financiare careiene.

,,Spitalul Municipal Carei va fi un mare laborator,,  sunau declarațiile din luna martie, cele de după anunțul privind desemnarea Spitalului Municipal Carei ca spital suport Covid 19.

Pentru orașul Carei și pentru Spitalul Municipal Carei este o mare oportunitate de dotare tehnică și umană pe care până acum nu a avut-o”, se arăta  în comunicatul Instituției Prefectului Satu Mare.

Consiliul Local Carei a aprobat alocarea de sume de bani din  bugetul local pentru achizitia unui aparat pentru testare Covid 19.

La puțin timp după ședința online prin care consilierii locali au aprobat achiziția acestui aparat pentru Spitalul Municipal Carei, primarul Kovacs face un anunț prin care mulțumește unor oameni de afaceri din Carei pentru…achizitionarea unui aparat de testare Covid 19. Ce putem înțelege din aceste declarații? De fapt, cine a achiziționat aparatul?  Poate Curtea de Conturi  va descoperi.

Ironia sorții face ca aparatul de testare Covid 19 achiziționat pentru Spitalul Municipal Carei să  ajungă…la Satu Mare, la Spitalul Județean. Aici s-au făcut eforturi pentru acreditarea lui în luna martie 2020.

Specialiștii promiși cu mare ușurință de conducerea județului nu au mai ajuns la Spitalul suport Covid 19 de la Carei  dar aparatul cumpărat din fondurile careienilor a ajuns la Satu Mare. Sîc!

Careianul a ajuns să fie tratat ca un cetățean de rang doi de către conducerea orașului și a județului. Avem un Spital Municipal cu care cei ajunși în funcții publice se laudă când au nevoie de imagine dar de care nu ne putem folosi în cazuri de urgență cum a fost perioada ultimelor luni.

Odihnă veșnică celor care au plătit cu viața lipsa posibilităților de acordare de ajutor medical de urgență la Carei.

Buletin de Carei

.

Ne aducem aminte….

.

……….

…………

…………….

 

Lasati un comentariu