Mirela Horgoș pentru Primăria Berveni:,,Îmi doresc să mă implic în tot ce presupune dezvoltarea comunei și în asigurarea unui confort sporit locuitorilor,,

• publicat la: 25 septembrie 2020
Mirela  Horgoș pentru Primăria Berveni:,,Îmi doresc să mă implic în tot ce presupune dezvoltarea comunei și în asigurarea unui confort sporit locuitorilor,,

Satul Lucăceni este un sat de români maramureșeni ce aparține de comuna Berveni. Au venit în urma Reformei Agrare din 1921 și cu sprijinul lui Epaminonda Lucaciu, unul dintre fii lui Vasile Lucaciu. Oameni harnici și gospodari, au ridicat case frumoase dar nu au uitat nici de credința lor.

Unul dintre oamenii locului, mereu implicat în viața comunității, este Mirela Horgoș. Fire activă, organizează mereu evenimente culturale legate de datele importante din viața comunității. I se datorează ridicarea Troiței în memoria celor expulzați în 1940 din sat. După un mandat de consilier la Primăria Berveni de care aparține satul, a decis că e vremea să se  implice și mai mult  pentru dezvoltarea localității.

Mereu atentă la nevoile comunității, s-a zbătut ca  și consilier  pentru introducerea rețelei de gaz în sat. Nu a fost să fie. Ar fi avut nevoie de mai multe voturi în Consiliul Local unde interesele nu au fost mereu comune cu ale consilierei Horgoș. Nu s-a dat bătută și a mers mai departe.

Pentru alegerile de duminică 27 septembrie va candida pentru Primăria comunei Berveni din partea ALDE. E conștientă că nu va fi ușor dar este o luptătoare  și nu renunță mai ales când e vorba de a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea condițiilor de trai din localitățile  arondate comunei Berveni.

,, Îmi doresc să mă implic în tot ce presupune dezvoltarea comunei și în asigurarea unui confort sporit locuitorilor,, ne spune Mirela Horgoș.

În Lucăceni este nevoie de  un punct farmaceutic, de un loc  de joacă pentru copii, de încălzire centrală pentru grădinița cu program normal, de o parcare în zona cimitirului dar e nevoie  și de locuri de muncă. În Lucăceni locuiesc mulți pensionari și Mirela Horgoș și-a propus să înființeze o asociație a pensionarilor pentru derularea de activități cât mai variate.

Am participat de nenumărate ori la activitățile organizate de Mirela Horgoș la Căminul Cultural și am apreciat de fiecare dată calitățile de bun organizator. Cu siguranță că cei din satul Lucăceni o vor susține pentru a-i reprezenta în cadrul Primăriei Berveni.

Mult succes Mirela  Horgoș!

 

Lasati un comentariu